Noul cimitir musulman din municipiul Constanța a devenit OFICIAL funcțional

Administrație locală
Noul cimitir musulman din municipiul Constanța, amplasat la ieșire, spre Valu lui Traian, a devenit oficial funcțional în ziua în care credincioșii musulmani au sărbătorit Mevlid Kandili.
În cursul zilei de vineri, la data de 7 octombrie, Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța a eliberat avizul cu nr. 273, ultimul document care lipsea pentru a putea fi dat în folosință cimitirul.
Lipsa unui cimitir nou pentru musulmanii din Constanța era o problemă veche de aproape două decenii. Comunitatea, reprezentată prin Muftiatul Cultului Musulman din România, a semnalat-o de-a lungul anilor administrației locale constanțene. Problema a fost soluționată.
„Unul dintre cei care a înțeles nevoia imperioasă și care s-a implicat direct în rezolvarea problemei a fost președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, care a demonstrat încă o dată respectul față de comunitatea musulmană și empatia față de aproapele său”, este menționat într-o postare de pe Facebook a Muftiatului Cultului Musulman din România.
Noul cimitir musulman din municipiul Constanța este funcțional datorită sprijinului acordat de Guvernul României prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a Agentiei de Cooperare si Coordonare a Guvernului din Republica Turcia – TIKA și datorită implicării oamenilor de afaceri.







