OMD Mamaia Constanța primește în comodat spații în clădirea Centrului de Excelență în Turism și Servicii Tomis

Administrație locală
Consilierii județeni constănțeni vor supune dezbaterii și aprobării un proiect de hotărâre care vizează darea în folosință gratuită Asociației Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a unor spații din interiorul imobilului din strada Nicolae Titulescu nr. 32, proprietate publică a Județului Constanța. Demersul vine ca urmare a solicitării Primăriei Constanța de a acorda sprijin în vederea închirierii unui spațiu în suprafață de 150-250 mp în cadrul Centrului de Excelență în Turism și Servicii Tomis.
Astfel, potrivit proiectului de hotărâre, contractul de comodat va fi încheiat pe o perioadă de cinci ani cu posibilitatea de prelungire.
OMD Mamaia Constanța va folosi parterul clădirii din strada Nicolae Titulescu nr. 32, în suprafață de 290,4 mp și biroul numărul 2 aflat la subsolul clădirii – în suprafață de 28,2 mp.
Clădirea aparținând Consiliului Județean Constanța a fost modernizată în 2016 prin Programul operațional Regional 2007 – 2013, Axa prioritară 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a orașelor – poli urbani de creștere”, Domeniul de intervenție 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană” Subdomeniul: Poli de creștere. Obiectivul specific al proiectului l-a reprezentat crearea unei structuri de sprijire a afacerilor prin reabilitarea și modernizarea clădirii situate în municipiul Constanța, strada Nicolae Titulescu, nr. 32.






