Planurile autorităților din Fântânele pentru 2019: Finalizarea canalizării, asfaltarea întregii comune și construirea unei săli de sport

Administrație locală
Autoritățile locale din Fântânele au în plan anul acesta definitivarea mai multor proiecte demarate în 2018 sau 2017. Dintre acestea amintim finalizarea proiectului de canalizare, asfaltarea străzilor din comună, dar și construirea unei săli de sport pentru cei peste 400 de copii din localitate. Toate vor fi realizate cu sume din bugetul local.
Ca fiecare autoritate locală, începutul de an vine cu planuri și cu un bilanț al activităților din anul ce tocmai s-a încheiat.
Toate lucrările demarate de administrațiile locale sunt îngreunate de sezonul rece, astfel că toată lumea așteaptă cu nerăbdare termenul din martie când se poate emite ordinul de începere a lucrărilor. Asta în cazul în care iarna nu își prelungește șederea și devansează termenele.
Autoritățile locale din Fântânele au pornit anul 2019 cu multă ambiție pentru definitivarea unor proiecte demarate în 2018. Voință există și pentru începerea altora noi care vin ca o completare a celor care sunt aproape de finalizare. Este cazul proiectului de canalizare la care constructorul mai are de realizat doar câteva lucrări. „Mai avem câteva probe și conexiunea cu magistrala. Imediat cum va permite și vremea, începem să branșăm și să punem în funcțiune stația de epurare. Întâi începem cu instituțiile publice, o luăm de la un capăt al satului până ajungem în celălalt. Toată lumea va fi branșată gratuit”, ne-a spus primarul Gheorghe Popescu.
Imediat ce această lucrare va fi gata, se va demara proiectul de asfaltare a tuturor străzilor din comună. La acest moment, angajații din cadrul primăriei lucrează la proiectul tehnic și cu speranță, la sfârșitul lunii februarie licitația va fi încărcată pe SICAP.
Primarul comunei Fântânele ne-a precizat că va împărți proiectul în două loturi și așa va fi scos la licitație. Edilul a mai precizat că studiul de fezabilitate este aprobat, însă din cauza fluctuației de prețuri și pentru că SF-ul nu se mai potrivește cu situația actuală este necesar ca în proiectul tehnic să fie majorate prețurile. „Din acest motiv am ales să împărțim în două proiectul, să nu existe vreo problemă că nu avem cu ce să plătim lucrările”, a mai spus primarul.
Proiect pentru elevi: prima sală de sport din comună
Cât despre planurile noi pentru acest an, acestea includ realizarea centurii de ocolire a comunei, proiect care ar fi trebuit să înceapă în toamna anului trecut. „Am renunțat să începem proiectul pentru că s-ar fi stricat timpul și rămâneam cu ea (n.r. centura) începută. Am decis ca să fie începute lucrările în primăvară, imediat ce vremea va permite. Lucrarea va fi realizată din fonduri locale. Noi am depus pentru finanțare, dar nu ne-au aprobat, s-au gândit că suntem o comună bogată”, a mai spus primarul.
De asemenea, pentru elevii din comună primarul și-a propus realizarea unui proiect important, a unei săli de sport, de dimensiuni mai mici care să folosească doar elevilor școlii gimnaziale din comună. „Nu avem la acest moment în comună așa ceva. Am aprobat SF-ul, urmează să o scoatem la licitație. Banii vor veni tot din bugetul local. Este o sumă suportabilă. Ar urma să fie construită în curtea școlii”, a declarat primarul George Popescu
Citește și:
Concurs pentru ocuparea unui post de administrator financiar la Școala Gimnazială nr. 1 Fântânele
Drumul care leagă Cogealac de Fântânele va fi reabilitat
Primăria Fântânele, în ajutorul părinților, la început de an școlar: Uniforme pentru 130 de elevi







