Polaris M Holding Constanța desfășoară zilnic acțiuni de dezinfecție pe toată rază orașului

Administrație locală
Polaris a început acțiunile de dezinfecție în Constanța încă din luna martie a acestui an. Sunt dezinfectate zilnic, în baza unui grafic, străzile, trotuarele, aleile, parcurile, mobilierul stradal, platformele pentru deșeuri municipale și containerele pentru deșeuri reciclabile.
Conform graficului de lucru, în zilele de vineri și sâmbătă, Polaris a continuat acțiunile de dezinfecție în stațiunea Mamaia. Au fost dezinfectate carosabilul, trotuarele, băncuțele de odihnă, coșulețele stradale, precum și containerele pentru gunoi.
De asemenea, se dezinfectează zilnic aleile de acces spre unitățile medicale: Spitalul Clinic de Urgență Constanța “Sf Andrei”, Spitalul Clinic pentru Boli Infecțioase, Serviciul de Ambulanță Județeană Constanța, Spitalul de Psihiatrie Constanța (cartier Palazu Mare), Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.
Detergentul utilizat pentru igienizarea spațiilor exterioare are proprietăți de spălare și degresare puternică. Produsul este ecologic, biodegradabil și nu afectează mediul înconjurător, omul sau animalele. Totuși, rugăm posesorii animalelor de companie să evite că acestea să ingereze detergentul proaspăt dispersat.
Citește și:







