Prilej de mare bucurie pentru creștinii din Medgidia: Trei cruci au fost înălțate pe turlele bisericii Adormirea Maicii Domnului și a Sfântului Haralambie

Administrație locală
Astăzi, prin harul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu, au fost înălțate trei cruci pe turlele bisericii Adormirea Maicii Domnului și a Sfântului Haralambie, situată în zona Spitalului Municipal Medgidia, a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului, Valentin Vrabie.
Deși construcția bisericii a fost demarată încă din anul 2007, abia în această perioadă se fac ultimile lucrări la acoperiș și la fațadele exterioare, urmând ca în perioada următoare să depunem toate eforturile necesare pentru ca această frumoasă biserică să fie finalizată.
„Mă rog lui Dumnezeu ca prin semnul Crucii Sale, care este și simbol al Împărăției Cerurilor, să fim întăriți și protejați atât noi, locuitorii Medgidiei cât și toți cei care vor trece pe lângă această sfântă biserică și se vor închina. Sfânta Cruce este armă împotriva diavolilor și nădejdea creștinilor, este cea care ne apără și ne ocrotește, ne întărește în lucrarea noastră și ne păzește de primejdii, de nevoi și de necazuri.
Să ne rugăm cu toții să fim ocrotiți prin harul Celui care S-a jertfit pe Cruce și să ne străduim fiecare, după puterile noastre, cu demnitate, cu credință, cu nădejde și cu dragoste, să purtăm Crucea pe care Dumnezeu ne-a rânduit-o!
Slavă lui Dumnezeu că s-a reușit această lucrare iar Sfânta Cruce să ne ocrotească toată viața!”, a scris primarul Valentin Vrabie pe pagina sa de socializare.
Sursă foto: Facebook







