Primăria a încheiat un contract cu Asociația Județeană de Șah Constanța pentru proiectul „Șah în școli”

Administrație locală
Autoritățile locale constănțene au încheiat pe 19 mai un contract cu Asociația Județeană de Șah Constanța pentru desfășurarea proiectului „Șah în școli” care se va derula până la finalul anului în curs. Contractul a fost parafat pentru suma de 25.000 de lei, cu TVA.
Proiectul prevede pe lângă pregătirea șahistă a elevilor în cadrul orelor organizate în școli, înzestrarea acestora cu materiale necesare (șahuri, table de demonstrație, programe de șah, manuale) și organizarea unor evenimente: 11 iunie – finala pe anul școlar 2021-2022, Piața Ovidiu (9.00-13.00), 8 octombrie – Ziua educației – concurs open elevii constănțeni, 3 decembrie – Ziua națională – concurs dedicat Zilei Naționale a României.
Etapa premergătoare a proiectului presupune procurarea materialelor publicitare, conținutul site-ului dedicat proiectului și paginii de Facebook. În perioadele premergătoare competițiilor se vor achiziționa 400 de șahuri și 800 de manuale, se anunță școlile și se înscriu elevii la competiție. Cele 4 concursuri prevăzute în calendarul proiectului sunt programate să se desfășoare după o pregătire a elevilor.
Anterior organizării calendarului s-au parcurs următorii pași: curs de pregătire cu profesorii din școlile constănțene, protocoale de parteneriat cu Inspectoratul Școlar județean Constanța, Direcția Județeană de tinere și Sport, Palatul Copiilor și școli.
Contractul încheiat între autoritatea locală și Asociația Județeană de Șah Constanța poate fi consultat mai jos:







