Primăria Constanța a alocat 2,5 milioane de lei pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. La ce vor fi folosiți banii

Administrație locală
„Am alocat astăzi 2.5 milioane de lei Spitalului Clinic de Boli Infecțioase. Vă invit să luați foarte în serios apelul meu: STAȚI ACASĂ!”, a transmis astăzi, în cadrul unei ședințe de îndată, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.
Principalele declarații transmise de primarul Constanței în cadrul ședinți la care presa nu a putut avea acces din cauza măsurilor de protecție pe care administrația locală le-a luat în această perioadă:
-
Astăzi am convocat Consiliul Local Municipal într-o ședință extraordinară, având pe ordinea de zi un singur subiect – vorbesc despre alocarea de fonduri pentru Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, singurul spital aflat în subordinea Primăriei municipiului Constanța care, între timp, este unul dintre cele 7 centre naționale în care se tratează pacienții infectați cu COVID – 19, cei care au coronavirus;
-
2.5 milioane de lei au plecat astăzi către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru achiziționarea materialelor de protecție, seturi însemnând măști, viziere, halate, combinezoane, mănuși, totoși, toate cele necesare protejării personalului medical: medici, asistente, infirmiere, personal auxiliar;
-
De asemenea, o parte din acești bani merg pentru achiziția dezinfectantului iar o altă parte pentru achiziția testelor ce permit identificarea pacienților infectați cu COVID – 19;
-
Tot astăzi au plecat 10.000 de lei ca o cofinanțare pentru achiziția unei hote speciale pentru laboratorul nostru, o hotă cu un înalt grad de protecție microbiologică;
-
Vreau să se înțeleagă foarte clar că, în lupta cu COVID – 19, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a luptat doar cu sumele alocate de către Primărie, adică de către noi toți, constănțenii;
-
Pentru acești pacienți este nevoie de un aport suplimentar de hrană, întrucât au nevoie de o alimentație cu totul specială. Am alocat 182.000 de lei pentru spital în vederea asigurării hranei celor care sunt astăzi internați la noi, dar și celor care, cel mai probabil,vor veni în perioada următoare;
-
Am asigurat 84.000 de lei pentru testele care s-au utilizat într-o bună parte până în acest moment;
-
Pentru toți cei ce sunt internați în spitalul nostru de boli infecțioase, mă rog la Bunul Dumnezeu pentru sănătatea lor și a familiilor lor. Vreau să le mulțumesc într-un mod special medicilor, asistentelor, infirmierilor de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru eroismul de care dau dovadă. Lucrează în weekend, lucrează non-stop, nu mai contează tură, nu mai contează gardă… Oamenii aceștia sunt aici pentru noi. Tocmai de aceea, în numele dumneavoastră, le mulțumesc!
-
Trebuie și noi să facem ceva pentru ei. Și putem face un lucru extrem de simplu: SĂ STĂM ACASĂ! Așa că, vă invit să luați foarte în serios apelul meu: STAȚI ACASĂ!
Citește și:
31 de cazuri noi de coronavirus. Bilanțul total urcă la 308. Două persoane sunt în stare gravă
De vineri se închide Țara Piticilor și Gravity Park pentru lucrări ample de renovare
Cum se confecţionează o mască de protecţie din şerveţele de hârtie, bumbac sau tifon







