Primăria Constanța va distribui gratuit 30 de mii de pubele galbene

Administrație locală
Primăria municipiului Constanța va distribui gratuit 30 de mii de pubele galbene pentru colectarea selectivă către constănțenii care locuiesc la case.
Primele sute de recipiente galbene, pentru deșeurile din hârtie, plastic și metal au ajuns astăzi către constănțenii ce locuiesc la casele din cartierul Poarta 6, iar rând pe rând, toate cele 30 de mii de pubele vor fi distribuite în toate cartierele orașului.
“Mulțumim Primăriei Constanța și domnului primar Decebal Făgădău pentru această inițiativă. Aceste pubele ne sunt foarte utile, până acum foloseam sacii galbeni dar aceste recipiente ne sunt de mare ajutor pentru că sunt mult mai încăpătoare. Noi separăm deșeurile reciclabile încă de când ne-au fost distribuiți sacii galbeni. Suntem foarte mulțumiți”, au declarat locuitorii care au intrat astăzi în posesia containerelor galbene pentru deșeuri reciclabile.
Primăria Municipiului Constanța înlocuiește astfel sacul galben ce era oferit până acum și încurajează toți locuitorii orașului să separe deșeurile menajere de cele reciclabile.
”Numai împreună putem asigura un mediu curat, sănătos și civilizat în orașul nostru”, a transmis Decebal Făgădău.
Distribuirea gratuită a celor 30 de mii de pubele completează astfel cele aproximativ 900 de containere galbene destinate deșeurilor reciclabile amplasate de Primăria Municipiului Constanța la cele 400 de platforme de pe raza municipiului.
Citește și:
Primăria Constanța acționează pentru ridicarea coroanelor arborilor care încurcă circulația rutieră
Decebal Făgădău și-a depus candidatura pentru un nou mandat la Primăria Constanța







