Primăria Constanța vrea să amenajeze patru totemuri informative în oraș. Unde vor fi montate

Administrație locală
Primăria municipiului Constanța a anunțat că solicită oferte de preț în vederea determinării valorii estimate de achiziție a serviciului de elaborare documentație tehnico-economică aferentă obiectivului de investiții „amenajări spații publice și construire totemuri situate la intrările în municipiul Constanța – proiectare generală (studiu topografic, studiu geotehnic, arhitectură, rezistență, instalații, peisagistică)”.
Mai exact, este vorba despre un proiect care vizează amenajarea mai multor spații publice situate la intrările în municipiul Constanța și în zonele de intrare în stațiunea Mamaia, în vederea amplasării unor totemuri, ca mijloace moderne de informare, atât a conducătorilor autor, cât și a trecătorilor, cu rol de informare și promovare a zonei din punct de vedere turistic, economic.
Amplasamentele propuse pentru realizarea obiectivului de investiții sunt situate în intravilanul municipiului Constanța, astfel:
- bulevardul I. C. Brătianu, zona strada Augustus (n.c. 255405)
- bulevardul Tomis, la intersecție cu bulevardul Aurel Vlaicu – spre zona de blocuri (n. c. 256049)
- bulevardul Mamaia, zona stația de epurare Constanța Nord (n.c. 256349)
- bulevardul Mamaia, zona de intrare în stațiunea Mamaia dinspre Constanța, spre mare (n.c. 228770).
Dimensiunele totemurilor se vor adaptate fiecărei zone, dar fără a depăși înălțimea maximă de 6m și lăținea maximă de 4m. Totemurile vor fi amplasate pe platforme de maxim 6mx6m, în funcție de zonă și dimensiunea totemului. Vor fi racordate la rețelele existente de energie electrică din zonă și/sau vor fi prevăzute cu elemente fotovoltaice.
Propunerile pot fi transmise până la data de 2 septembrie, iar data limită pentru consultare este șapte septembrie.
Oferta de preț, precum și alte informații, se pot transmite pe adresa de e-mail: urbanism@primaria-constanta.ro
Foto: Ilustrativ (Arhivă)
Citește și:







