Primăria Cumpăna a semnat contractul pentru asfaltarea a 7,2 km de străzi. Când încep lucrările

Administrație locală
Astăzi, la sediul Primăriei Cumpăna a fost semnat contactul ce vizează modernizarea a 7,2 km de drumuri de pe raza comunei. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar valoarea proiectului este de 12.964.264,45 lei fără TVA.
Constructorul, SC ASFALT DOBROGEA SRL, are la dispoziție 16 luni pentru execuția lucrărilor.
Străzile de pe raza comunei Cumpăna care vor fi modernizate sunt următoarele: Semănătoarei, Brazdei (tronson 1+2), Trifoiului, Coliliei, Dafinului, Plopilor, Unirii, Zefirului, Brizei, Aleea Brizei, Prelungirea Tractorului, Prelungirea Soarelui, George Coșbuc, George Bacovia, Aleea Curcubeului, Mihai Viteazu, Dorului, Pescarușului, Pelicanului, Izvorului, Aleea Arcului, Arcului, Egretei, Nuferilor, Brotăcei, Traian, Petru Rareș, Prelungirea Florilor, Ghiocel, Aleea Ciocârliei, Habitat.
Autoritățile locale le solicită cetățenilor ca, în regim de urgenţă, să efectueze lucrările de racordare la utilităţi existente pe aceste străzi, lucrări care vizează branșarea la reţeaua de apa potabilă, racordarea la reţeaua de canalizare, branșarea la reţeaua de gaze.
Locuitorii comunei trebuie să știe că după finalizarea lucrărilor de asfaltare în cadrul acestui proiect, nu vor fi se avizate lucrări de intervenţie în trama stradală pe o perioadă de 72 luni, conform garanției de execuție.
Citește și:
Primăria Cumpăna va amenaja pe 52 de hectare un PARC INDUSTRIAL







