Primăria Mangalia preia două imobile de la Consiliul Județean Constanța: Vezi care sunt acestea

Administrație locală
În ședința Consiliului Județean de joi, 31 august 2023, urmează să fie trecute în domeniul public al UAT Mangalia.
Concret, este vorba despre preluarea, de către UAT Mangalia, a două Centre de prevenție, tratament medical primar și Puncte de salvamar, aflate în domeniul public al județului Constanța.
Primele dintre acestea se află în zona Faleză Port, celelalte în zona Plajei Steaguri, din Neptun.
Inițiatorul proiectului este președintele CJC, Mihai Lupu.
Potrivit preambulului HCJ-ului, Consiliul Județean Constanța a aprobat, în 2009, o decizie de parteneriat în cadrul proiectului de investiții în turism Amenajarea unor centre de prevenție, tratament medical primar și a punctelor de salvamar în zona litorală a județului Constanța.
Cele două imobile din Mangalia și Neptun au fost solicitate de primăria Mangalia, în 29 iunie 2023, printr-un HLC.
Primul dintre acestea are o suprafață de 75 mp, celălalt de 50 mp.
Citește și:
Salvamarii au arborat steagul ROȘU pe plaje: Este alertă meteo de vânt puternic în toată Dobrogea







