Primăria municipiului Constanța achiziționează dispozitive medicale pentru 92 de unități de învățământ preuniversitar din Constanța

Administrație locală
Primăria municipiului Constanța a publicat un anunț, pe site-ul Sistemul Electronic de Achiziții Publice, privind achiziția de dispozitive medicale pentru 92 de unități de învățământ preuniversitar din municipiul Constanța.
Achiziția este aferentă proiectului „Consolidarea capacității unităților de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța în vederea gestionării virusului SARS-CoV-2”.
Această achiziție se face în contextul situației de pandemie creată de virusul SARS – CoV – 2. Obiectivul general este vizat de asigurarea unei capacități adecvate de gestionare a crizei sanitare la nivelul a 92 de unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța prin dotarea cu dispensere și termoscannere necesare pentru diminuarea riscului de propagare a infecției cu SARS-Cov-2.
Descrierea completă a achiziției publice o puteți consulta mai jos:
„Achiziția se face în contextul situației de pandemie creată de virusul SARS-Cov-2, virus cu o contagiozitate extrem de înaltă, care a provocat deja o criză sanitară fără precedent și decesul unui număr mare de persoane la nivel global și în statele din Uniunea Europeană, printre care și România. Realizarea achiziției vine în întâmpinarea nevoilor unităților de învățământ în contextul actual, de aplicare eficientă a măsurilor minime sanitare și de protecție în vederea continuării desfășurării în condiții de prevenție a activităților didactice aferente anului școlar în curs. Obiectivul general vizează asigurarea unei capacități adecvate de gestionare a crizei sanitare la nivelul a 92 de unități de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Constanța prin dotarea cu dispensere și termoscannere necesare pentru diminuarea riscului de propagare a infecției cu SARS-Cov-2. Termenul limita pana la care orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificari sau informatii suplimentare in legatura cu documentatia de atribuire este de 20 zile inainte de data limita de depunere a ofertelor. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor.”

Achiziție Primăria Constanța
Care este valoarea totală a achiziției:
Valoarea totală estimată a achiziției ajunge la 197.742,03 lei.
Data de 23 octombrie 2022, ora 15:00 reprezintă termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare.
Ofertantul trebuie să își mențină oferta până la data de 23 iulie 2023.
Data de deschidere a ofertelor este data de 23 noiembrie 2022, de la ora 15:00.
Foto: Ilustrativ (www.pixabay.com)







