Primăria Municipiului Medgidia continuă tradiția premierii cetățenilor majori, a tinerilor căsătoriți și a cuplurilor care aniversează nunta de argint și nunta de aur

Administrație locală
Primăria Municipiului Medgidia continuă tradiția demarată încă din anul 2017 de a premia cetățenii majori, tinerii proaspăt căsătoriți și cuplurile care au aniversat nunta de argint și nunta de aur.
În cazuri speciale, la solicitarea beneficiarilor, Primăria Municipiului Medgidia poate distribui, la domiciliul acestora, premiile aferente. Solicitările pot fi făcute la numărul de telefon 0241 812 300, interior 147 sau pe pagina de facebook a instituției
Demers devenit tradiție la inițiativa primarului Valentin Vrabie
Devenită tradiție, premierea cuplurilor și majorilor care pășesc în acest fel pe o nouă treaptă a vieții lor, este unică în județul Constanța și a demarat la inițiativa primarului Valentin Vrabie prin aprobarea hotărârii de Consiliu Local 52/23.03.2017 privind modificarea și completarea statutului municipiului Medgidia.
Astfel, elevii din unitățile de învățământ din municipiul Medgidia, care au obținut nota 10 la examenul de capacitate sunt premiați cu suma de 2.250 de lei, iar cei care au obtinut nota 10 la examenul de bacalaureat primesc suma de 4.500 de lei. De asemenea, fiecare primește câte o diplomă de merit și un buchet de flori, în cadrul unei festivități de premiere.
Și tinerii cu domiciliul în municipiul Medgidia primesc la împlinirea vârstei de 18 ani titlul și certificatul de cetățean al municipiului Medgidia, precum și suma de 500 de lei. Și cei care au ajuns la venerabila vârstă de 100 de ani, sau chiar cei care o depășesc vor fi sărbătoriți de municipalitate, ocazie cu care primesc o diplomă de onoare, suma de 1.000 de lei, un tort și un buchet de flori.
De asemenea, cei ajunși la nunta de argint, care au împlinit 25 de ani de căsătorie, vor primi câte 500 de lei.







