Primarul comunei Cuza Vodă a semnat contractul pentru asfaltarea mai multor străzi din localitate. Finanțarea, asigurată prin PNI „Anghel Saligny”

Administrație locală
Primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru, a semnat astăzi, în calitate de reprezentant al UAT, la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, contractul de finanțare pentru asfaltarea mai multor străzi de pe raza comunei.
Mai exact, este vorba despre proiectul care vizează asfaltarea străzilor de peste derea, așa cum este cunoscută zona de către locuitorii comunei.
În această zonă a satului sunt doar trei străzi asfaltate din fonduri proprii ale primăriei, restul fiind la stadiul de piatră, majoritatea prezintă numeroase denivelări, gropi, făgașe formate din scurgerea apelor din precipitații, fără pante transversale făcând improprie circulația mijloacelor de transport și a locuitorilor, în condiții de siguranță și confort în special pe timp ploios.
De asemenea, lipsesc acostamentele și elementele de colectare și dirijare a apelor pluviale.
Străzile nu au o semnalizare rutieră corespunzătoare, nici orizontală şi nici verticală.
Valoarea proiectului finanțat prin Planul Național de Investiții „Anghel Saligny” este de aproape patru milioane de lei – 3.999.950 lei.
„La acest moment așteptăm predarea proiectului tehnic și ne vom ocupa de organizarea licitației în vederea predării contractului”, ne-a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru.
După finalizarea proiectului, comuna va fi asfaltată în proporție de 85 – 90%.
Străzile propuse pentru modernizare sunt următoarele:
- Strada Scurtă – 167 metri
- Strada Trifoiului – 440 metri
- Prelungirea Strada Mare – 195 metri
- Strada Garofiței – 532 metri
- Strada Panseluțelor – 210 metri
- Strada Trandafirului – 284 metri
- Strada Lalelelor 2 – 150 metri
- Strada Liniștei – 892 metri

Străzi Cuza Vodă
Citește și:







