Primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, își aniversează astăzi ziua de naștere

Administrație locală
Astăzi este ziua de naștere a uneia din cele mai puternice și determinate femei primar din România, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu.
Aflată la al treilea mandat de primar, Ancuța Belu a atras de-a lungul anilor, alături de echipa sa din primărie, finanțări de sute de milioane de euro cu ajutorul cărora a schimbat la față localitatea Mihail Kogălniceanu.
Pe lângă infrastructura rutieră pentru care autoritatea locală are proiecte finalizate și în derulare, instituțiile de învățământ din comună au constituit o prioritate în toate cele trei mandate de primar ale Ancuței Belu.
În Mihail Kogălniceanu au fost construite grădinițe noi, prima școală SMART din județul Constanța, o sală de sport, iar Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu este în plin proces de reconstruire.
Iar imaginile de pe șantierul de lucru de pe raza comunei sunt dovada că doar prin implicarea unui primar gospodar o comună poate evolua.
Ancuța Belu a fost primul primar din România care a semnat contractul de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru renovarea corpurilor de clădire din cadrul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, un proiect de trei milioane de euro. Unitatea de învățământ va fi dotată cu mobilier nou, proiect pentru care autoritatea locală a obținut altă finanțare.

Pentru implicarea sa în viața comunității, Ancuța Belu a primit, la sfârșitul anului 2022, din partea Asociației pentru Dezvoltare Regională și Politici Europene, ProFamilia, UZPR și a Inițiativei Ecologiste Europene, premiul „Green Woman 2022”.

Primarul Ancuța Belu a primit premiul GREEN WOMAN 2022
Premiile Green Woman le vizează pe femeile care fac față tuturor provocărilor, care sunt cu un pas înaintea vremurilor în care trăiesc, care au foarte mult curaj, care nu se lasă doborâte, care transformă întotdeauna piedicile în provocări și avantaje, și care fac tot ce se pot pentru a-și ajuta semenii.
Implicarea de zi cu zi în administrația locală, urmărirea îndeaproape a proiectelor în derulare și permanenta preocupare pentru găsirea de noi surse de finanțare pentru comuna sa, face din primarul din Mihail Kogălniceanu un exemplu pentru județul Constanța, dar mai ales pentru România. Un exemplu care ar fi bine să fie urmat de cât mai mulți primari.
Cu acest prilej, echipa Ziarului Amprenta îi dorește mulți ani înainte, sport în toate și sănătate!
Citește și:
Primarul comunei Mihail Kogălniceanu a semnat PRIMUL contract de finanțare din ȚARĂ prin PNRR
Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” va fi dotat cu echipamente digitale de peste un MILION de lei







