Primarul Constanței admite că Spitalul de Boli Infecțioase a fost închis „dintr-o eroare”. În două săptămâni se deschide și etajul 2 al unității spitalicești

Administrație locală
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a anunțat astăzi că în două săptămâni partea din Spitalul de Boli Infecțioase care nu a fost afectată de incendiul din 1 octombrie, va fi dată în folosință, urmând ca zona în care funcționa secția ATI să intre într-un amplu proces de reabilitare.
„Partea din clădire care nu luat foc, în două săptămâni, dăm drumul și la etajul 2, iar partea celalată, zona ATI, unde a luat foc, trebuie să intre într-un proces de reabilitare pentru că experții ne spun că este risc seismic 1. Clădirea aceea trebuie consolidată, deci va mai dura”, a spus Chițac.

Sectie ATI Spitalul de Boli Infectioase Constanța – noiembrie 2021
Întrebat de ce nu a intrat până la acest moment în procesul de consolidare, dat fiind că de la momentul incendiului au trecut opt luni, primarul a spus că autoritățile au căutat surse de finanțare: „Am găsit sursă de finanțare în programul 2021 – 2027. Spitalul de Boli Infecțioase, odată închis, nu mai poate avea același număr de paturi”, a mai spus Chițac.
Spitalul Modular amplasat în curtea Spitalului de Boli Infecțioase va fi gata până la sfârșitul anului modularul la sfarsitul anului. În perioada următoare va fi ridicată pe SICAP achiziția pentru proiectarea și execuția obiectivului.
„Modularul nu este numai pentru COVID. Odată închis, dintr-o eroare, asta să fie foarte clar, ca să-l deschizi, trebuie să te raportezi la noile standarde. Într-un salon unde au fost 4 paturi, acum au rămas două… este limpede că acea clădire nu mai poate să aibă același număr de paturi, dar necesitatea există. Este un efort pentru bugetul nostru, dar trebuie să ni-l asumăm„, a explicat primarul.
Spitalul va avea 42 de paturi de spitalizare continuă, 10 paturi de ATI și imagistică – RMN și Computer Tomograf.
Citește și:







