Primarul Medgidiei, Valentin Vrabie, renunță la titlul de „Tătar de onoare” oferit de UDTTMR

Administrație locală
Primarul Valentin Vrabie renunță la titlul de „Tătar de onoare” oferit de Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în 2015, dezamăgit de gestul consilierului UDTTMR, Menan Samir, care a votat în ședința de Consiliu Local de ieri proiecte de hotărâre care priveau în mod direct darea în folosință gratuită către SC RAJA SA a unor bunuri aparținând municipiului Medgidia.
Primarul a făcut anunțul, în urmă cu puțin timp, pe pagina sa de socializare:
„În semn de cruntă dezamăgire față de gestul consilierului local Menan Samir, reprezentant al UDTTMR Medgidia, de a ceda presiunilor unui grup de interese transpartinic și de a vota contra intereselor cetățenilor acestui municipiu, renunț astăzi la distincția „Tătar de onoare” pe care am primit-o în anul 2015 din partea preşedintelui UDTTMR Gelil Eserghep. Respect comunitatea tătară însă nu mai pot accepta acest titlu în condițiile în care liderii acestei importante comunități din Dobrogea răspund unor comenzi politice și își urmăresc doar interesele personale, uitând de datoria pe care o au față de comunitatea care i-a ales.
„Mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă şi nu fi niciodată mişel. Lasă pentru alţii căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine cazi luptând pe drumul onoarei”.”, scrie primarul din Medgidia pe pagina sa de Facebook.
Geamie pentru comunitatea musulmană din Peștera
Primarul Valentin Vrabie este singurul creștin care a construit o geamie pentru cei 12 locuitori musulmani pe care îi avea comuna la momentul 2015.
Evenimentul de acordare a acestei distincții a avut loc în cadrul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Etniei Tătare din România, din anul 2015.
Ideea de tătar de onoare a fost introdusă în statutul UDTTMR în 2013. Distincția este oferită unor persoane din afara comunităţii, care au sprijinit de-a lungul timpului comunitatea prin diferite acţiuni.
Sursă foto: www.ct100.ro








