Primarul Medgidiei, Valentin Vrabie, revoltat: „Când va avea și județul Constanța un preț decent al apei??”

Administrație locală
Primarul din municipiul Medgidia, Valentin Vrabie a postat, în această dimineață, pe contul său de socializare, un mesaj prin care își exprimă, din nou, mâhnirea cu privire la costul apei furnizate de operatorul RAJA SA și promite cetățenilor că se va lupta în continuare pentru un preț decent.
În aceiași postare, edilul amintește faptul că APA NOVA a derulat în capitală un proces de modernizare şi reabilitare a fântânilor arteziene, în valoare de peste 7 milioane de euro, în timp ce „în județul Constanța apa este furnizată prin țevi ruginite, care datează probabil din Mezolitic”. În același timp, „în județul Constanța RAJA SA practică cele mai mari prețuri din țară, apa ajungând la prețul colosal de 10 lei metrul cub„.
În sprijinul propunerii sale, referitoare la întreprinderea tuturor demersurilor posibile pentru o scădere a prețului apei furnizate locuitorilor municipiului Medgidia, primarul Valentin Vrabie a organizat, în data de 12 mai a.c., în municipiul Medgidia, un miting pentru susținerea unui proiect de hotărâre care vizează acordarea unor facilități pentru toți locuitorii acestui municipiu. Cea mai importantă dintre facilități viza reducerea cu 50% a prețului apei pentru toți consumatorii de pe teritoriul municipiului.
Redăm integral conținutul postării edilului municipiului Medgidia:
„Când va avea și județul Constanța un preț decent al apei??
În timp ce în municipiul București APA NOVA a derulat un proces de modernizare şi reabilitare a fântânilor arteziene, în valoare de peste 7 milioane de euro, în județul Constanța apa este furnizată prin țevi ruginite, care datează probabil din Mezolitic.
În timp ce fântânile arteziene din capitală vor deveni un punct central de atracţie urbană, care va oferi bucureştenilor şi turiştilor spectacole de apă, lumini şi muzică, în județul Constanța RAJA SA practică cele mai mari prețuri din țară, ajungând apa la prețul colosal de 10 lei metrul cub. Acest fapt se întâmplă deși regia constanțeană se laudă permanent cu accesarea a peste un miliard de euro pentru dezvoltarea, reabilitarea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi canalizare.
După investiții de peste un miliard de euro, în loc să beneficiem de scăderea prețului la serviciile prestate, din cauza managementului defectuos practicat de actuala conducere a regiei de apă, devenim pe zi ce trece mai săraciți, mai înrobiți!
În calitate de primar al municipiului Medgidia, dar și de cetățean al județului Constanța voi lupta până voi reuși să avem și în județul nostru prețuri decente pentru apa pe care o extragem din subsolurile acestor pământuri dobrogene. Dacă în municipiul București metrul cub de apă costă 6,19 lei, în județul Constanța de ce nu putem beneficia de costuri rezonabile??!!
Mafia politică, interesele transpartinice și dezinteresul total față de cetățenii acestui județ trebuie să dispară cât mai urgent!”
Sursa foto: Facebook Valentin Vrabie
Citește și:
Cetățenii din Medgidia au ieșit astăzi în stradă pentru un preț corect al apei
Edilul Valentin Vrabie acuză: „S.O.S. BOMBĂ ECOLOGICĂ ÎN MEDGIDIA!”







