Proiect pentru forarea unui puț și o nouă stație de clorinare în comuna Cuza Vodă

Administrație locală
Autoritățile locale din Cuza Vodă caută, în această perioadă, fonduri în vederea realizării unui proiect nou pentru forarea unui nou puț care să alimenteze cu apă locuințele de pe raza comunei în condițiile creșterii debitului de apă pompat către populație. În plus, administrația locală intenționează să realizeze și o nouă stație de clorinare,
„Este necesară forarea unui puț pentru a mări debitul de apă în localitate. Încercăm să găsim fonduri și pentru realizarea unei stații de clorinare.
Comuna s-a mărit și este nevoie de această investiție care se va amenaja, cel mai probabil, în spatele celi existente, la ieșire din comună, pe partea stângă, spre municipiul Medgidia. Ne dorim să păstrăm serviciul de apă la nivel de localitate pentru că extinderea rețelei de apă și canalizare, proiect evaluat pe care îl avem în curs, este de aproximativ 3 milioane de euro, o investiție mare.
Altfel, am fi nevoiți să dăm sistemul de apă în administrare către RAJA, iar prețul către populație s-ar tripla. Trebuie să facem eforturi pentru a păstra serviciul de apă în localitate„, ne-a declarat primarul comunei Cuza Vodă, Viorel Dulgheru.
Citește și:
Se reface rețeaua de energie electrică din cartierul de romi al comunei Cuza Vodă







