Proiectul USR privind amenajarea unui parc în Faleză Nord, inclus în bugetul din 2022 al municipiului Constanța

Administrație locală
USR Constanța a reușit să includă în bugetul local din acest an, aprobat în luna februarie, finanțarea studiului de fezabilitate pentru realizarea parcului din Faleză Nord. Acesta este unul dintre proiectele pe care cei de la USR l-au promis încă din campania electorală pentru alegerile locale din 2020.
„Am reuşit realizarea unui pas important pentru ca parcul, ce ar urma să se întindă pe o suprafaţă de 11.500 de metri pătraţi (între zona Santa Maria Bay și ansamblul de blocuri Spectrum), să devină realitate. O promisiune din campania electorală pe care vrem să o ducem la bun-sfârşit, o garanţie că distrugerea falezei va fi stopată şi că, într-un final, Constanţa va fi un oraş cu mai mult spaţiu verde şi mai puţine betoane ridicate din tunuri imobliare.“, a precizat viceprimarul Florin Cocargeanu, într-o postare pe pagina sa de socializare.
Ar fi primul parc din Constanța cu vedere spre mare. Parcul se va amenaja pe un teren cu suprafața de peste 1 hectar, situat pe faleza Constanței, între blocurile Spectrum Residence și casele din cartierul Santa Maria Bay, lângă viitoarea promenadă pietonală care va fi amenajată pe întreaga coastă a orașului.
„Parcul din Faleză Nord este unul dintre obiectivele prezentate în programul „Constanța renaște“, din campania pentru Primăria Constanța a lui Stelian Ion. Insistăm cu acest proiect, deoarece nu vrem ca promisiunile din campanie să rămână doar promisiuni şi pentru că, mai mult ca oricând, Constanța are nevoie de parcuri, are nevoie de acest parc, iar proiectul este realizabil. Terenul respectiv este în continuare al orașului, al constănțenilor şi trebuie ținut departe de tunurile speculatorilor imobiliari. Mai mult, acest parc va fi o garanție că distrugerea falezei va fi stopată.
Sperăm că atât consilierii celorlalte formațiuni politice, cât și primarul Vergil Chițac, vor lăsa deoparte orgoliile, ambițiile și interesele politice pentru a face posibilă concretizarea acestui proiect. Nu vrem să prezentăm poze frumoase, făcute pe calculator, cu ceea ce ar putea fi acest parc, ci vrem să arătăm că este inacceptabil stadiul în care se află zona în prezent. Potențialul este enorm, iar oamenii nu trebuie să vadă fotografii fanteziste pentru a ști că acolo e nevoie o schimbare și asta cât mai repede posibil.“, spuneau consilierii USR Constanța în urmă cu câteva săptămâni înainte de votarea bugetului local.
Pentru acest teren existau deja planuri pentru construirea a 4 blocuri cu 13 etaje, în acest sens fiind deja întocmit și un PUZ încă de pe vremea vechii administrații.
Sursa foto: facebook/florincocargeanu







