RAJDP Constanța caută să închirieze patru SUV-uri

Administrație locală
Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța caută o firmă de la care să închirieze, prin leasing operațional, patru autoturisme tip SUV, pe o perioada de 4 ani (48 de luni luni).
Pentru a participa la licitație, operatorii economici interesați trebuie să depună certificate constatatoare privind lipsa datoriilor restante cu privire la plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local, buget de stat etc.), valabile la momentul prezentării.
De asemenea, este solicitat și cazierul judiciar al operatorului economic și al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic, sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia.
Ofertanții trebuie să știe că, pentru a putea participa la licitație, au de achitat o garanție de participare, în valoare de 5.862,72 de lei.
Valoarea totală estimată a contractului este de 586.272 de lei.
Data limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 04.01.2023, ora 15:00, iar perioada minimă de valabilitate este 04.04.2023.
Autoritatea contractantă va răspunde în mod clar și complet tuturor solicitărilor de clarificare în a treia zi înainte de dată limita de depunere a ofertelor.
Oferta care va avea prețul cel mai scăzut vă fi declarată câștigătoare.
Ofertele vor fi deschise în data de 04.01.2023, ora 15:00, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), de membrii comisiei de avaluare.
Livrarea autoturismelor ce vor face obiectul închirierii prin leasing operațional, se va face la sediul RAJDP Constanța din strada Celulozei, numărul 15A.
Fotografie cu rol ilustrativ.
Sursă foto: Pixabay.
Citește și:







