Restructurări în cadrul Primăriei Poarta Albă. De ce s-a recurs la această măsură

Administrație locală
În această seară, Consiliul Local Poarta Albă a aprobat o Hotărâre prin care se modifică organigrama primăriei prin restructurarea unor posturi din cadrul instituției publice.
„A fost necesară adoptarea acestei Hotărâri de Consiliul Local deoarece Guvernul PSD a alocat comunei Poarta Albă cu 1,5 milioane de lei mai puțin decât în 2018 și a transferat, totodată, o cheltuială de un milion de lei, reprezentând indemnizațiile persoanelor cu handicap și salariile însoțitorilor persoanelor cu handicap”, a explicat Vasile Delicoti, primarul comunei Poarta Albă.
Ca urmare a acestei restructurări Compartimentul achiziții publice a fost comasat cu Compartmentul Urbanism, o persoană fiind nevoită să părăsească primăria Poarta Albă. Conform art. 2 al Legii 98/2016, se transmite în comunicat, cel puțin două treimi din angajații Compartimentului Achiziții Publice trebuie să aibă studii superioare, iar angajata din Primăria Poarta Albă nu are astfel de studii și, ca urmare, va trebui să părăsească administrația publică locală din Poarta Albă.
De asemenea, vor mai părăsi instituția un asistent medical comunitar, absolut necesar pentru că activa în cartierul „Via” unde nu există un cadru medical permanent, un referent în Compartimentul Implementare Proiecte, un șofer, un inspector din cadrul Compartimentului Urbanism, și un polițist local. Atribuțiile acestora vor fi preluate de alți angajați ai Primăriei Poarta Albă, autoritățile locale fiind conștiente că activitatea va fi îngreunată.
„Solicităm Guvernului României să se gândească la viitorul comunităților locale și să aloce fondurile necesare supraviețuirii și dezvoltării acestora. În condițiile în care aceste posturi care sunt restructurate erau absolut necesare funcționării Primăriei Poarta Albă, vă atragem atenția asupra acțiunilor și hotărârilor promovate de Guvernul PSD care încearcă să închidă primăriile ce au dovedit că sunt competitive”, transmit autoritățile locale din Poarta Albă.







