S-a dat startul lucrărilor la Aliman. 21 de străzi vor fi asfaltate în următorii doi ani

Administrație locală
Autoritățile locale din Aliman au dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a drumurilor din localitate. 12,6 kilometri de drumuri din Dunăreni, Vlahi, Floriile și Aliman vor fi asfaltați în următorii doi ani. Doar pe perioada sezonului rece acestea vor fi sistate.
Contractul de asfaltare, finanțat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin programul Programul Național de Dezvoltare Locală II a fost semnat în luna martie 2018 și are o valoare de 15.206.242 lei.
Din cauza hățișului birocratic, abia în luna august 2018, autoritățile locale au atribuit contractul singurei societăți care s-a prezentat la licitație. “Asfaltarea era un proiect necesar, oricând este nevoie de asfaltare fie că vorbim despre Aliman sau orice altă comună. Lucrările au început de la Dunăreni”, spune primarul Nicola George.
Acesta este primul proiect de asfaltare care se derulează în comună.
Vor fi asfaltate străzi din toate cele trei sate componente ale comunei, Aliman, Vlahii și Dunăreni, în total, 21 de străzi mai exact 12,6 km.
Străzile care nu vor intra în acest program din cauza lățimii prea mici vor fi pietruite.
De asemenea, autoritățile locale au depus la Compania Națională de Investiții proiectul de reabilitare și dotare a Căminului Cultural din Aliman.
Citește și:
Consilierii locali din Aliman, convocați în ședință ordinară. Ce proiecte vor supune dezbaterii
Gard nou și teren de joacă la școala din Aliman și la cea din Dunăreni







