S-a turnat fundația la noul after school din comuna Corbu. Lucrările vor fi gata în iunie 2022

Administrație locală
Zilele acestea s-a demarat unul din cele mai așteptate proiecte în comuna Corbu: a fost turnată fundația pentru afterschool-ul care va fi dat în folosință la începutul anului școlar viitor. After school-ul va cuprinde două săli de clasă, o sală IT, un grup sanitar, un spațiu pentru centrală termică și un oficiu.
Noua clădire se construiește în centrul comunei, aproape de primărie și vis-a-vis de căminul cultural.
Bugetul total al proiectului este de 407.825 euro, din care suma eligibilă este de 277.175 euro, iar cofinanțarea primăriei este de 66.176 euro. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Și la celelalte șantiere deschise pe raza comunei, se lucrează bine.
Asfaltarea este pe final, au mai rămas doar două străzi din totalul de șapte. „Este vorba despre două străzi rămase de asfaltat, una la Corbu și una la Vadu. În prezent se lucrează la ridicarea capacelor de canalizare și sperăm ca în perioada următoare să se finalizeze lucrările”, ne-a declarat Valentin Rotaru, director de investiții în cadrul Primăriei Corbu.

Și lucrările la școala „Vasile Alecsandri” sunt în toi.
S-a schimbat acoperișul, s-a zugrăvit exteriorul și urmează să se schimbe tâmplăria și la corpul 2 al clădirii școlii, după care se va intra la interioare, cu atât mai mult cu cât sezonul rece se apropie cu pași repezi.
Citește și:
(Foto) Se modernizează unitățile de învățământ din comuna Corbu







