Saligny: Se schimbă conducta de alimentare cu apă și se va construi un teren de sport la Făclia

Administrație locală
Lucrările de schimbare a conductei de alimentare cu apă în satul Făclia, de pe raza comunei Saligny, sunt în toi, iar autoritățile locale speră la un ajutor financiar din partea Consiliului Județean Constanța pentru acest proiect. Terenul de sport din Ștefan cel Mare este apropae gata și un altul va prinde contur în satul Făclia.
Din cauza ploilor care au căzut în ultima perioadă, terenul de sport din Ștefan cel Mare nu a putut fi gata la timp deși autoritățile locale își doreau ca acesta să fie dat în folosință pe perioada vacanței de vară.
Însă primarul comunei Saligny, Ion Beiu, spune că în perioada imediat următoare, acesta va fi gata.
În ședința de Consiliu Județean Constanța de la finele lunii iulie, Primăria Saligny a primit suma de 200.000 de lei din cotele defalcate din impozitul pe venit, bani pe care, așa cum spune primarul, vor fi folosiți în interesul comunității. „Vrem să construim un teren de sport și la Faclia, este nevoie și pentru copiii de acolo un astfel de spațiu de recreere”, adaugă primarul.
De asemenea, administrația județeană urmează să aloce o nouă rundă de bani administrațiilor locale cu destinație pentru susținerea programelor de drumuri în ședința CJC care va avea loc pe 22 iulie. Nu se știe ncă dacă primăria Saligny va primi vreun ban, însă orice sumă este binevenită în contul lucrărilor ce se concretizează în comună.
Așa cum ne-a declarat primarul, autoritatea locală în fruntea căreia se află ar avea nevoie de ajutor financiar, circa 400.000 de lei pentru schimbarea conductelor de alimentare cu apă la Făclia, dat fiind faptul că autoritățile au fost nevoite să iasă din proiectul prin care compania județeană de apă SC RAJA SA s-ar fi ocupat de această lucrare și trebuie să-l realizeze pe cont propriu.
La acest moment lucrările sunt în toi lucrările de înlocuire a conductelor de apă potabilă, amplasate adiacent străzilor Bisericii, Şcolii şi Agricultorilor. Până la acest moment au fost deja înlocuite conductele de pe străzile Bisericii şi Şcolii, iar după ce se va realiza și înlocuirea pe cea de-a treia stradă, acestea vor fi asfaltate.
Aici puteți citi detaliile proiectului privind înlocuirea conductei de apă, așa cum reiese din proiectul depus la Agenția Națională pentru Protecția Mediului.
Așa arată, potrivit proiectului, în diferite locuri din Făclia, rețeaua de alimentare cu apă, veche de mai bine de 50 de ani:
Odată cu realizarea acestor lucrări se acoperă nevoia de apă în zonele nou dezvoltate în localitate și totodată se reduc și pierderile din sistemul local de distribuţie a apei. Reţeaua de apă va fi astfel dimensionată încât să asigure debitul necesar pentru funcţionarea consumatorilor.
Așa cum arată proiectul, se va realiza o reţea de distribuţie a apei prin intermediul unor conducte din PEHD, PE100, SDR 17, PN10. Noua reţea va începe din gospodăria de apă amplasată în partea de nord a localităţii şi va fi amplasata adiacent străzilor Agricultorilor, Şcolii şi Bisericii, fiind amplasată pe domeniul public. În vederea asigurării funcţiunii pentru care a fost proiectată, reţeaua va prezenta cămine de vane, care au ca rol gestionarea mai uşoară a fluxului, pe diferite tronsoane.
Citește și:
Autoritățile locale din Saligny caută soluții pentru limitarea efectelor ploilor







