Se lucrează de zor pe mai multe șantiere deschise la obiective de pe raza comunei Cumpăna

Administrație locală
Mai multe șantiere sunt deschise în comuna Cumpăna , iar muncitorii lucrează de zor la diverse proiecte.
La Centrul Cultural de Tineret se lucrează la finisajele exterioare și la gradene. Proiectul „Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Centru Cultural de Tineret în comuna Cumpăna” prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social sub programul “Așezăminte Culturale” este finanțat de Compania Națională de Investiții București.

De asemenea, continuă lucrările de regularizare fir derea, pe tronsonul nr.1, între strada Izvorului și strada Monumentului. Până astăzi, 28 iulie, pentru colectarea apelor pluviale din zonă, s-au montat 72 m de conducte îngropate (diametrul 1000 mm) din lungimea totală de 114 m. Urmează turnarea căminului.
Sâmbătă, 25 iulie, au început lucrările de asfaltare pe străzile Cerealelor, Prelungirea Cerealelor și parțial pe aleea Zona G. Acestea fac parte din proiectul „Modernizare și Reabilitare Străzi în comuna Cumpăna 10,7 Km”.
Astăzi au continuat lucrările de asfaltare pe aleea Zona G și pe străzile Veteranilor și Liniștii, parte din proiectul „Modernizare Drumuri 3,7 Km”
https://youtu.be/_WF0NO5_Vy4
Citește și:
Primăria Cumpăna a făcut demersuri pentru modernizarea iluminatului public stradal
Grădinița din zona Parcul Verde din Cumpăna este aproape gata







