Se pregătește regenerarea urbană a zonei Balada din Constanța. Sunt vizate circulația autoturismelor și a pietonilor, parcările și investițiile viitoare

Administrație locală
Autoritățile locale constănțene au depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța un memoriu de prezentare a unui proiect care vizează elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal „Regenerare urbană zona Balada”. Mai exact, zona care vizează acest PUZ este delimitată la nord de strada Ion Luca Caragiale, la Vest de strada Theodor Burada, la sud de strada Industriei și la est de străzile Oborului și Ardealului. Modificările vizează circulația auto și pietonală, parcările și investițiile viitoare.
Imobilele care au generat documentația se află în intravilanul Municipiului Constanța, în zona centralsudică, la aproximativ 1,5 km distanță față de centrul orașului, în apropiere de intersecția ”Casa de Cultură”, în cartierul Obor (denumirea acestuia provine din faptul că aici se ținea oborul de vite în perioada interbelică).
Potrivit documentului, zona de studiu aferentă PUZ ocupă o suprafață de 14,7 hectare și cuprinde, prin prisma accesibilității ridicate și a unei amplasării relativ centrale în cadrul orașului, un areal cu obiective de interes public municipal, zone de locuire (individuală și colectivă), comerț, dar și activități economice și servicii diverse(magazine/service-uri auto, magazine specializate, nod transport de călători, pensiuni, restaurante, locuri de joacă pentru copii, mici activități productive, diverse servicii)
Administrația locală apreciază că unele funcțiuni admise prin Planul Urbanistic General sunt restrictive și neadecvate vocației urbanistice a zonei. Fiind o zonă cu caracter de centralitate, sunt prezente dotări publice de interes municipal precum Sediul A.N.A.F Constanța, D.N.A. Constanța, incinta Raja sau Liceul cu Program Sportiv, iar caracterul rezidențial din trecut nu mai este de actualitate.
De asemenea, Proximitatea Cimitirului Central în vecinătatea vestică generează o serie de servicii conexe acestuia – servicii funerare, servicii producție și distribuție obiecte funerare, autoritățiile locale dorind remedierea acestor funcțiuni în raport cu zonele de locuire existente în teritoriu.

PUZ – Primăria Constanța – Zona Balada – Cimitirul Central
Necesitatea elaborării Planului urbanistic Zonal vine în contextul nevoii dinamizării economice a zonei și creșterii calității vieții pentru comunitatea rezidentă.
De asemenea, este necesară completarea utilizărilor admise la nivelul zonei prin Regulamentul Local de Urbanism aferent P.U.G. în vigoare, ținând seama de caracterul zonei și tendințele și posibilitățile de dezvoltare ale zonei.
Conform conținutului cadru aprobat prin Ghidul Metodologic MLPAT GM-010-2000, cât și în sensul legislației în vigoare, Planul Urbanistic Zonal nu reprezintă o fază de investiție, ci o fază premergătoare realizării investițiilor. PUZ-ul are caracter de reglementare specifică detaliată pentru o zonă din localitate și asigură corelarea dezvoltării urbanistice complexe a zonei cu prevederile planului urbanistic general al localității din care face parte.
Prin PUZ se stabilesc obiectivele, acțiunile, prioritățile, reglementările de urbanism – permisiuni și restricții – necesar a fi aplicate în utilizarea terenurilor și conformarea construcțiilor din zona studiată. Pe baza analizei critice a situației existente, a prevederilor din PUG, a concluziilor studiilor de fundamentare și a opiniilor inițiatorilor.
Prezentul Plan Urbanistic Zonal are următoarele obiective:
– organizarea sistemului de circulație carosabilă și pietonală, cât și a sistemului de parcaje în zona de studiu;
– reevaluarea urbanistică a zonei și a tendințelor de dezvoltare;
– asigurarea condițiilor de parcare aferente intervenției propuse, în conformitate cu reglementările în vigoare la nivel local;
– reglementarea terenurilor aflate în zona de studiu: stabilirea indicatorilor urbanistici, a
retragerilor și modului de amplasare în parcelă;
– medierea relației între fronturile construite existente;
– asigurarea echipării edilitare corespunzătoare noii investiții;
Documentul aflat pe masa Agenției pentru Protecția Mediului Constanța poate fi consultat mai jos:







