za-logo

Ne puteți urmări pe:

  • Acasă
  • Știrile zilei
  • Administrație locală
  • Politic
    • Alegeri
    • Bilanț de mandat
  • Economie
  • Cultură
    • Istoria Dobrogei
  • Învățământ
  • Sport
  • Sănătate
    • Sfaturi Naturiste
    • Totul despre Coronavirus
    • Mama și copilul
  • Agricultură
  • Externe
  • Locuri de muncă
  • Imobiliare
  • Anunțuri
  • Evenimente în Constanța
  • Showbiz
  • Social
  • Turism

Ne puteți urmări pe:

Acasă - Administrație locală - Societatea controlată de familia consilierului local Marian Butnaru acuzată că nu și-a îndeplinit condițiile asumate prin contractul semnat la Spitalul Municipal Medgidia

Societatea controlată de familia consilierului local Marian Butnaru acuzată că nu și-a îndeplinit condițiile asumate prin contractul semnat la Spitalul Municipal Medgidia

Societatea controlată de familia consilierului local Marian Butnaru acuzată că nu și-a îndeplinit condițiile asumate prin contractul semnat la Spitalul Municipal Medgidia

Administrație locală

19.04.2019

De către Ziarul Amprenta

Consilierii locali din Medgidia au primit ieri, înaintea ședinței de Consiliu Local, un document prin care au fost informați cu privire la un nou control al Curții de Conturi la Spitalul Municipal Medgidia. Acesta a vizat neîndeplinirea de către fosta conducere a unității spitalicești a măsurilor lăsate de Curtea de Conturi în anul 2016 și care nu au fost rezolvate nici până în ziua de astăzi. Acestea au vizat investițiile asumate prin contract de societatea SC Marigen Prod SRL Medgidia, concesionarul serviciului blocului alimentar al Spitalului Municipal Medgidia. „Firma care furnizează acest serviciu nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, creând un prejudiciu Spitalului Municipal de peste patru miliarde de lei. Știu că de 18 ani de când această firmă care furnizează servicii la Spital nu a plătit niciodată niciun leu chirie sau concesiune așa cum este obligatoriu”, a precizat primarul Valentin Vrabie cu privire la acest subiect. Societatea SC Marigen Prod SRL Medgidia o are ca administrator pe Elena Odeta Butnaru, nimeni alta decât soția consilierului local Marian Butnaru, așa cum reiese din actele depuse la Spitalul Municipal Medgidia. 

Pe 1 aprilie 2019 s-a efectuat o nouă acțiune de control a modului de ducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia nr. 21/02.06.2016 emisă de Curtea de Conturi Constanța privind măsurile dispuse spre îndeplinire și nerealizate de fosta conducere. În consecință s-a emis un nou raport, nr. 4248/01.04.2019.

La pimul control, aceeași Curte de Conturi a constatat că SC Marigen Prod SRL, nu a realizat investițiile asumate prin contractul de concesionare a blocului alimentar din cadrul Spitalului Municipal Medgidia. Firma trebuia să renoveze spațiul destinat blocului alimentar și să achiziționeze utilaje performante. Prin decizia 21/02.06.2016 s-a dat un termen pentru implementare măsurilor dispuse, mai exact data de 31.12.2016.

Investițiile realizate de familia Butnaru în 18 ani la blocul alimentar: înlocuiea parțială a tâmplăriei din lemn termopan și două aragazuri

Până la această dată, SC Marigen Prod SRL avea obligația să facă investițiile, obligatorii conform actului adițional al contractului. Cel în care se angaja ca în termen de 12 luni să se ocupe de înlocuirea ferestrelor de lemn cu geam termopan, finisajele pavajului de la bucătărie, înlocuirea instalațiilor electrice și ventilație, reparațiile la instalația frigorifică sau racordarea la o sursă de apă, instalația gaz, dotarea cu aparatură modernă în bucătărie, amenajarea boxei de curățenie, efectuarea igienizării, renovării și modernizării întregului spațiu. „Din verificarea pe teren efectuată de auditori s-a constatat că deși termenul de 12 luni a fost asumat pentru efectuarea investițiilor, acestea nu au fost efectuate decât înlocuirea parțială a tâmplăriei din lemn termopan și s-au achiziționat două aragazuri”, se arată în raportul Curții de Conturi.

„Prejudiciu de 24 miliarde de lei creat Spitalului Municipal Medgidia” 

„Dacă se iau în calcul atât neplata chiriei pe parcursul celor 18 ani de contract, majorările dar și penalitățile aferente cât și faptul că nu au fost făcute investițiile asumate prin contract, se ajunge la colosala sumă de 24 miliarde lei care va trebui recupertă de la societatea familiei consilierului Butnaru”, a declarat primarul municipiului Medgidia.

Se evidențiază de asemenea că ” entitatea (n.r. Spitalul Municipal Medgidia) s-a limitat doar la înștiințarea prin două adrese a concesionarului SC Marigen Prod SRL (nr. 5837/13.06.2016 și nr. 6364/20.06.2017) în vederea respectării obligațiilor asumate. Aceste demersuri nu au fost continuate, inclusiv pe calea justiției, mai ales că investițiile asumate devin proprietatea Spitalului Municipal Medgidia la încheierea contractului, iar în cazul nerealizării lor, acestea s-ar putea constitui ca pagubă adusă patrimoniului instituției”.

Tot în cadrul raportului Curții de Conturi se aduce în discuție la punctul 2.3. „Neîndeplinirea obligațiilor de plată față de bugetul local, reprezentând cotă parte din sumele încasate cu tilu de chirie pentru spațiilor aparținând domeniului public al UATM Medgidia”.

„Firma care furnizează acest serviciu nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, creând un prejudiciu Spitalului Municipal de peste patru miliarde de lei. Știu că de 18 ani de când această firmă care furnizează servicii la spital nu a plătit niciodată niciun leu chirie sau concesiune așa cum este obligatoriu. Instituțiile publice nu pot da niciodată cu titlu gratuit niciunei persoane fizice sau juridice ci doar instituțiilor publice”, a spus primarul Valentin Vrabie privitor la această speță.

Iar spusele edilului Municipiului Medgidia sunt certificate de Raportul Curții de Conturi care menționează că „din verificarea veniturilor proprii încasate de spital s-a constatat că sumele încasate din închiriere spații disponibile, au fost înregistrate ca venituri proprii și au fost reținute integral, fără ca o parte din acestea să fie redistribuită proprietarului de drept al clădirilor, respectiv UATM Medgidia. În conformitate cu prevederile Legii nr. 213/1998, administratorul domeniului public al UAT putea reține maxim 50% din veniturile încasate, iar diferența trebuia remisă proprietarului clădirilor aflate în domeniul public local”. În consecință, măsura dispusă prin decizie precizează că „ordonatorul de credite va întreprinde măsurile legale necesare pentru constituirea și virarea la UATM Medgidia a cotei de 50% din valoarea chiriilor încasate din închirierea spațiilor aparținând domeniului public și privat al UAT”.

Potrivit celor spuse de primarul municipiului Medgidia, „reprezentanții Curții de Conturi au constatat mult mai multe după controlul efectuat la Spitalul Municipal Medgidia, dar acestea se vor face publice la momentul rămânerii definitive a deciziei pe care o vor emite în următoarele 15 zile”.

O comisie va evalua realizarea investițiilor realizate de SC Marigen Prod SRL
În urma controlului din data de 01.04.2019, actuala conducere a unității sanitare a solicitat, în data de 08.04.2019, primarului Valentin Vrabie ca, în calitate de ordonator de credite, să înființeze o comisie mixtă formată din reprezentanți ai primărie, ai spitalului și ai a societății mai sus menționate. Această comisie ar urma să evalueze realizarea investițiilor asumate, prin contract, de SC Marigen Prod SRL.

Mai mult, actuala conducere a Spitalului Municipal Medgidia a cerut să i se aducă la cunoștință dacă, în perioada 2001- 2019, societatea în discuție a solicitat autorizație de construcție sau alte documente de urbanism pentru renovare, amenajare, igienizare, modernizare a spațiului destinat blocului alimentar.

La rândul său, managerul Spitalului Municipal Medgidia, Eugen Aglițoiu a menționat: „Urmează să facem evaluarea investițiilor care sunt trecute în raport și neurmărite, vedem la ce sumă se ridică și printr-o negociere, încercăm să recuperam. Dacă nu o să reușim asta, ne adresăm instanței pentru a recupera contravaloarea investițiilor care ar fi trebuit să se facă, sumă ce va fi pusă la dispoziție în urma unei evaluări a unui expert”.

Sursă foto: www.dezvăluiri.ro

Ziarul Amprenta

Etichete:

  • Spitalul Municipal Medgidia
Articole similare

Administrație locală

Lucrări la rețeaua de termoficare: În ce zone din Constanța nu se va furniza căldură 08.02.2024

Având în vedere proiectul „Reabilitarea rețelelor de termoficare din Municipiul Constanța-Etapa III’’, se impune executarea lucrărilor de conexiune a unor tronsoane noi de conducte magistrale, pe strada Decebal. Pentru realizarea acestor lucrări nu vom putea furniza apă caldă de consum și …

Administrație locală

Primăria Municipiului Constanța, dată în judecată de firma care s-a ocupat de reabilitarea Pieței Ovidiu, pentru recuperarea unor bani 08.02.2024

Primăria Municipiului Constanța a fost dată în judecată de compania Ro-Mat-Construct SR, firma care s-a ocupat de restaurarea Pieței Ovidiu. Proiectul a fost unul de mare anvergură, primii pași către acest obiectiv fiind făcuți încă din anul 2008, când s-a …

Administrație locală

Primăria Cernavodă vrea să închirieze mai multe spații. Unde sunt situate acestea și când are loc licitația 07.02.2024

Primăria orașului Cernavodă organizează pe 5 martie 2024, ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Local, licitația publică deschisă în vederea închirierii a patru spații.  Lista spațiilor scoase la licitație cuprinde: 1. Spațiul situat în strada Prelungirea Seimeni, nr. 25 în …

De la același autor

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație 08.02.2024

Zvonurile s-au adeverit. Potrivit hotărârii nr. 1155/30.01.2024 a CA-ului Administrația Fondului Imobiliar SRL consemnată în procesul verbal de ședință nr. 350, bazarul de pe strada I.L Caragiale, pe care constănțenii îl cunosc sub numele de Gorbaciov sau ”La Ruși”, va …

Constanța Imobiliară

Firma unui libanez construiește un cartier rezidențial în Ovidiu, lângă Academia „Gheorghe Hagi” 08.02.2024

În ultimii ani, zonele de la marginea orașelor din județul Constanța s-au dezvoltat rapid. Numeroși investitori au specualat potențialul imobiliar și au achiziționat terenuri la prețuri mici pe care mai apoi fie le-au vândut pe sume colosale fie s-au îmbogățit …

Știrile zilei

Cu ce avere se laudă șeful Poliției orașului Techirghiol, Eduard Grigore 08.02.2024

Pentru ca cetățenii cunoască mai bine oamenii cărora ar trebui să li se adreseze atunci când întâmpină o problemă ce care ține de siguranță, venim în întâmpinarea cititorilor noștri cu prezentarea averilor deținute de șefii secțiilor de poliție de la …

Lăsați un mesaj Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele Știri

Știrile zilei

Lorem ipsum dolor sit amet 24.02.2025
Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în localitatea Lumina

Știrile zilei

Bărbat prins cu doi metri cubi de lemn, fără acte de provenienţă, în ... 08.02.2024
Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona localității Hârșova

Știrile zilei

Braconieri depistați cu portbagajul mașinii plin de pește, în zona lo... 08.02.2024
Este OFICIAL: Bazarul "La Ruși" va fi DEMOLAT! Ce spune Primăria Constanța despre această situație

Știrile zilei

Este OFICIAL: Bazarul „La Ruși” va fi DEMOLAT! Ce spune P... 08.02.2024
Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de polițiștii constănțeni cu droguri în buzunare

Știrile zilei

Dat de gol de comportamentul suspect: Un tânăr a fost prins de poliți... 08.02.2024
za-logo

Ziarul Amprenta se dorește a fi încă de la început platforma unde cititorii din acest județ, dar și din împrejurimi, să poată parcurge cele mai proaspete și utile știri care prezintă evenimentele din jurul lor. Este un demers, trebuie să recunoaștem, curajos, în aceste vremuri când tentațiile sunt mari iar goana după senzațional este la cote maxime. Știm că rolul nostru este acela de câine de pază al societății! Tineri, entuziaști, cu experiență în presa locală, vă asigurăm că Ziarul Amprenta vă va aduce zilnic cele mai bune și utile știri din județul Constanța. Ne propunem, străbătând la pas județul, să vă prezentăm atât viața urbană cât și cea rurală așa cum sunt ele în realitate.

Contactați-ne: contact@ziarulamprenta.ro
Termeni şi condiţii de utilizare Politica de confidențialitate Politica Cookies Politica EU GDPR

Ziarul Amprenta ©2025