Spitalul Modular de la Constanța va fi gata în 2023

Administrație locală
Spitalul de Boli Infecțioase Constanța va avea o structură modulară abia anul viitor a precizat ieri primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o în Mamaia. Deși curând se împlinește un an de când clădirea principală a fost afectată de un incendiu și închisă, pentru spitalul modular care ar suplimenta numărul de paturi de boli infecțioase din județ abia a fost aprobat studiul de fezabilitate și este acum în faza de licitație.
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, susține că partea neafectată de incendiu este funcțională, iar în prezent sunt disponibile 90 de paturi, inclusiv cele de la Pediatrie.
În urmă cu mai puțin de două săptămâni, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, conf. univ. dr. Claudia Cambrea, declara că unitatea sanitară are într-adevăr funcționale 91 de paturi, dar mai puțin de jumătate dintre acestea sunt la sediul principal. În clădirea de pe bulevardul Ferdinand sunt disponibile 19 paturi pentru adulții diagnosticați cu COVID și 23 pentru cei cu afecțiuni non-COVID.
Alte 49 de paturi destinate pacienților imunodeprimați sunt în sediile din cartierele Medeea și Km. 4 – 5.
Citește și:







