Strada Ametistului din cartierul Universitate a fost asfaltată

Administrație locală
Echipele Confort Urban au finalizat lucrările de reamenajare a carosabilului pe strada Ametistului. Este a patra strada asfaltată din totalul celor opt care vor fi construite de la zero, în cartierul Universitate.
Va fi reamenajată infrastructura rutieră și pe străzile Smaraldului, Acad. Petre T. Frangopol (fostă Curațului), Safirului și Opalului. Săptămâna viitoare, utilajele de asfaltare vor interveni pe strada Opalului.
Lucrările sunt finanțate din fondul special destinat investițiilor. Potrivit proiectului, este executată prima etapă a lucrărilor de amenajare a zonei carosabile, care prevede un strat de asfalt și un acostament de 50 de centimetri de piatră.
„Facem apel către conducătorii auto să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu staționeze autovehiculele în zonele în care se execută lucrări”, transmite Primăria municipiului Constanța.
Foto: Primăria municipiului Constanța







