Trei PUZ-uri, incluse pe ordinea de zi a Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului și urbanism din cadrul Primăriei Constanța

Administrație locală
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism se va întruni în data de 11.01.2024, începând cu ora 12:00. În cadrul ședinței vor fi dezbătute mai multe PUZ-uri.
Unul dintre Planurile Urbanistice Zonale incluse pe ordinea de zi este PUZ Celulozei, aflat în etapa 2, care constă în studii de fundamentare. Vor fi dezbătute, de asemenea, PUZ – Piața Griviței și PUZ – Poarta 3 – Poarta 4.
Toate trei au fost inițiate de Unitatea Administrativ Teritorială Constanța, care le-a lansat în consultare publică în vara anului 2023.
De elaborarea documentației de urbanism s-a ocupat asocierea formată din ROZUA Asociați SRL și Graphein Topo SRL, care au încasat 1.202.400 de lei în baza contractului atribuit.
PUZ-ul Poarta 3 și Poarta 4, vizează un teren în suprafață de aproximativ 2,7 ha, situat în zona taluz port, iar terenul pentru care au fost întocmite studiile de fundamentare, din Piața Griviței, este de aproximativ 3,2 hectare, delimitat de strada IG Duca, strada Constantin Brătescu, strada Ștefan Mihăileanu și strada Ștefan cel Mare.







