Un viceprimar din județul Constanța a intrat în vizorul ANI. A fost declarat incompatibil

Administrație locală
Agenția Națională de Integritate a transmis astăzi, printr-un comunicat de presă, că a constatat starea de incompatibilitate a mai multor aleși locali. Printre aceștia se află și Lucian Constantin, viceprimarul comunei Nicolae Bălcescu.
Astfel, în perioada exercitării mandatului de consilier local (2016 – 2020), o societate comercială în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține calitatea de administrator și pe cea de asociat unic, a încheiat un contract de prestări servicii cu Primăria Comunei Nicolae Bălcescu în data de 30 decembrie 2016, în valoare totală de 8.032,50 lei.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu art. 25 din Legea nr. 215/2001, în vigoare pentru perioada supusă evaluării.






