Vergil Chițac: „RAJA va cheltui în Constanța 120 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare”

Administrație locală
Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a participat astăzi la SC RAJA SA la semnarea a patru mari contracte ce vizează rețelele de distribuție și aducțiune a apei, precum și pe cea de canalizare. Lucrările de investiții din municipiul Constanța sunt derulate de SC RAJA SA și finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare.
„În următorii 3 ani, în municipiul Constanța, vor fi înlocuiți 72 de km de conducte din rețeaua de apă și alți 35 de km din rețeaua de canalizare. Toate aceste lucrări vor atrage în Constanța fonduri europene în valoare de 96 de milioane de euro.
Dacă la aceste lucrări adăugăm și contractele semnate pentru extinderea cu 25 de km a rețelei de apă și cu 20 de km a celei de canalizare, în cartierele ce nu beneficiază acum de aceste servicii, înseamnă că RAJA va cheltui în Constanța 120 de milioane de euro pentru modernizarea și dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare. (…) Pe această cale, mulțumim conducerii RAJA reprezentată de domnul director general Aurel Presură și ADI Dobrogea Apă-Canal coordonată de domnul Florin Mitroi.”, a transmis astăzi primarul Constanței, Vergil Chițac, prezent la evenimentul de semnare a contracttelor
Semnarea contractelor de finanțare pentru realizarea acestor lucrări a fost realizată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanța, din care face parte și municipiul Constanța.
„Din păcate, aceste lucrări aduc cu ele și un disconfort care va fi creat în timpul execuției lucrărilor. Vor fi afectate străzi din oraș pe o lungime de peste 150 de km. Ne cerem scuze anticipat pentru acest inconvenient și vă oferim garanția că vom face tot ce ne stă în putință pentru a asigura fluența traficului rutier”, a mai spus Chițac.
Citește și:







