(Video) Până la sfârșitul lunii septembrie se vor adopta hotărâri de Consiliu Local pentru înființarea rutelor CT Bus în localități limitrofe

Administrație locală
Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat astăzi că până la finalul mandatului de primar va adopta hotărâre de consiliu local prin care CT Bus va opera pe ruta Năvodari, Ovidiu-Mihail Kogălniceanu și Cumpăna.
El a declarat într-o conferință de presă că până la sfârșitul acestui mandat va fi accelerat acest proces, urmând să fie duse la bun sfârșit hotărările de consiliu local.
“CT Bus va opera în localitățile limitrofe. Deocamdată pe trei axe: pe ruta Năvodari, pe ruta Ovidiu-Mihail Kogălniceanu și pe ruta Cumpăna. Sunt convins că până la finele acestui mandat, primarii cu care ne-am întâlnit și am hotărât înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară vom duce la bun sfârșit hotărârile de Consiliul Local astfel încât să accelerăm acest proces pentru că oamenii au nevoie de un referențial corect. Nu spunem că suntem o companie extraordinară, doar spunem că am făcut tot ce am putut ținând cont de unde am plecat, raportându-ne la momentul pe care îl parcurgem, pe care îl trăim astăzi împreună” a declarat Decebal Făgădău.
Primarul Constanței a menționat că își dorește ca aprobarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport să aibă loc până la sfârșitul lunii septembrie.
“Îmi doresc ca actele, aprobarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport să se întâmple până la finale lunii septembrie”, a mai transmis Făgădău.
„Așteptăm să primit draftul de proiect si sa parafăm ceea ce inițial am hotărât. Oamenii sunt nerăbdători să existe și altă variantă a transportului în comun”, ne-a declarat primarul comunei Mihail Kogălniceanu” Ancuța Belu.
Reamintim faptul că, în urmă cu o lună, primarii din Cumpăna, Mihail Kogălniceanu și Năvodari au avut prima întâlnire cu primarul Decebal Făgădău și conducerea CT Bus pentru a pune pe picioare Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Constanța, sub forma unei structuri de cooperare a autorităților publice locale din regiune. Aceasta va permite transportul public în comun pe ruta Cumpăna – Constanța și retur, dar și Mihail Kogălnieanu – Constanța și Retur sau Constanța – Năvodari și retur cu autobuzele CT Bus.
Este un proiect complex, care va presupune numeroase etape procedurale, inclusiv hotărâri judecătorești, care vor necesita timp, se dorește ca anul viitor, autobuzele CT Bus să circule pe aceste rute.
https://youtu.be/RU8cR1DgnB4
Primarul Decebal Făgădău a precizat astăzi că a văzut petiții de la cetățeni care doresc ca CT Bus să opereze și la Eforie, și la Techirghiol și la Lumina.
Citește și:
Decebal Făgădău, în conducerea națională a PSD
Decebal Făgădău: “Sunt pregătit pentru orice campanie, nu am nimic de ascuns”







