(Video) Primarul Constanţei: „Vom achiziţiona un spital modular care va fi funcţional la începutul anului viitor“

Administrație locală
Vergil Chiţac, primarul Constanţei, a anunţat astăzi că, în urma discuţiilor cu managerul interimar al Spitalului de Infecţioase Constanţa, Claudia Cambrea, a stabilit câteva direcţii clare de acţiune.
Vergil Chiţac, primarul Constanţei, a anunţat că, într-o filmare postată pe pagina sa de Facbook, că, în urma discuţiilor cu noul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, Claudia Cambrea, s-au stabilit câteva direcţii clare de acţiune în ceea ce privește activitatea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și a viitorului spital modular care va fi amenajat în curtea unității spitalicești.
Primarul spune că a contactat mai mulţi furnizori de spitale modulare.
„Ne îndreptăm cel mai probabil spre soluţia achiziţionării unuia de 70 de paturi care va fi funcţional la începutul anului viitor“, a anunţat edilul.
„Explorăm şi varianta închirierii unui spital privat dedicat COVID pentru a suplini cele 140 de paturi pierdute. Suntem capabili să punem la dispoziţie fondurile necesare pentru repararea spitalului, chiar dacă acesta va intra anul viitor în reabilitare generală“, a promis primarul Chiţac.
https://youtu.be/44SfMmI2pYA
Foto: Ilustrativ
Citește și:
S-a emis certificatul de urbanism pentru crearea unui SPITAL MODULAR din containere la Constanța







