Ziua Armatei Române, celebrată de oficialități și localnici în Medgidia

Administrație locală
Astăzi, la Monumentul Eroilor din municipiul Medgidia, s-a desfășurat o ceremonie militară și religioasă de comemorare a eroilor căzuți pe câmpurile de luptă.
La eveniment au participat primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, city-managerul Bogdan Moșescu, reprezentanți ai Consiliului Local Medgidia, ai instituțiilor publice, dar și locuitori ai orașului.
Manifestarea a debutat cu un ceremonial religios oficiat spre cinstirea eroilor care și-au jertfit viața pentru apărarea patriei, urmat mai apoi de depuneri de coroane de flori de către oficialități locale. „Transmit toate gândurile mele bune față de cei care au avut grijă de acest popor, de țară, de locurile pe care acum noi le păstorim. Avem obligația ca să le transmitem mai departe cel puțin în aceleași limite teritoriale, condiții și bunuri pe care le-au lăsat strămoșii noștri și pentru care ostașii noștri au luptat!”, a declarat edilul municipiului .
Devenită simbol al tuturor bătăliilor şi eroilor neamului românesc, data de 25 Octombrie a rămas întipărită în sufletele românilor ca zi în care ţara îşi sărbătoreşte Armata şi pe cei care au fost sau sunt în slujba ei.
Ziua Forţelor Armate a fost stabilită de conducerea comunistă a statului român prin Decretul nr. 381, din 1 octombrie 1959, pentru data de 25 octombrie.
La stabilirea datei au fost avute în vedere două obiective.
Primul a fost cel de a disocia ziua de naştere a fostului rege, Mihai I, de eliberarea întregului teritoriu naţional de sub ocupaţia trupelor germane şi maghiare, prin operaţia declanşată special de conducerea militară română în data de 25 octombrie a anului 1944. Al doilea obiectiv a fost acela de a arăta că România a fost parte combatantă pe frontul din vest, după insurecţia armată din 23 august 1944.
Pentru militarii români ziua de 25 octombrie reprezintă un moment plin de emoţie, încărcat de profunde semnificaţii simbolice, o ocazie pentru celebrarea sacrificiului, a onoarei şi demnităţii militare, dar şi de reflecţie privind viitorul unei instituţii considerată pilonul suveranităţii naţionale şi integrităţii teritoriale a statului român.
Sursă foto: Primăria Municipiului Medgidia







