Ziua Armatei Române, celebrată la Cumpăna. Singurul veteran al comunei nu a fost uitat de administrația locală

Administrație locală
Primăria și Consiliul Local Cumpăna, au marcat, anul acesta, în format restrâns și respectând măsurile de distanțare socială, manifestările prilejuite de Ziua Armatei Române.
Au fost depuse coroane de flori la cele patru monumente de pe raza comunei Cumpăna, dedicate eroilor din primul și al doilea război mondial.
Festivitatea a început cu intonarea Imnului de Stat. Imediat după acest moment a avut loc slujba religioasă oficiată de preotul paroh al Bisericii Sf. Parascheva din Cumpăna, iar mai apoi, edilul șef al administraţiei locale, Mariana Gâju a susţinut o scurtă alocuţiune cu privire la însemnătatea acestei zile atât de importante.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Asociației „Cumpăna Tinerilor”, care au depus o coroană de flori în cinstea Eroilor Armatei Române.

Cu această ocazie reprezentanții administrației publice locale Cumpăna au mers la locuința singurului veteran de război al comunei Cumpăna, rămas în viață, Ceapa Ion, în vârstă de 104 ani, pentru a-i oferi o sumă simbolică și o diplomă în semn de respect și prețuire.

”De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.
La mulți ani tuturor cadrelor militare active și în rezervă!”, a transmis primarul comunei Cumpăna, doamna Mariana Gâju.







