Ferma Puiul Dobrogean din Cumpăna se extinde în Ovidiu, dar cu o CONDIȚIE

Agricultură
Ferma Puiul Dobrogean a primit de la Agenția pentru Protecția mediului Constanța răspunsul cu privire la efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cazul proiectului pe care vrea să îl dezvolte în satul Culmea, localitate ce aparține orașului Ovidiu.
Potrivit deciziei luate în cadrul etapei de încadrare, Agenția pentru Protecția Mediului Constanța anunţă publicul interesat că este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului pentru proiectul de construire de noi adăposturi de găini ouătoare, proiect care urmează să se edifice în satul Culmea, pe parcela A209/2.
Titularul proiectului este SC Ferma Puiul Dobrogean SRL, cu sediul în comuna Cumpăna, strada Crinului nr. 15A.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul autorităţii competențe pentru protecţia mediului Constanța din Constanța, str. Unirii nr. 23, în zilele de luni – joi, între orele 8.00 – 16.30, vineri, între orele 8.00 – 14.00, precum şi la următoarea adresă de internet http://apmct.anpm.ro.
Comentariile/Observaţiile/Propunerile publicului interesat se pot înainta în termen de 10 zile de la dată afişării prezentului anunţ.
Societatea SC FERMA PUIUL DOBROGEAN SRL îl are ca unic acționar și administrator pe Ionel Dobre. Societatea are ca obiect de activitate „Creșterea păsărilor” și a fost înființată în 2011.
Firma ocupă Locul 1 în Top Afaceri România, localitatea Cumpăna, domeniul 01: Agricultură, vânătoare și servicii anexe și a raportat în 2020 o cifră de afaceri de 5 223 220 lei și cinci angajați.
Potrivit datelor înscrie pe site-ul listăfirme.ro, societatea din Cumpăna a raportat în 2021 o cifră de afaceri de 5.079.793 lei și 6 angajați.

FERMA PUIUL DOBROGEAN SRL
Ionel Dobre (49%) mai este asociat într-o altă firmă SC FARM NUTRITION SRL alături de Dan Culcea (51%), societatea, înființată în 2016, având ca obiect de activitate „Creșterea porcinelor”.







