Nou focar de pestă porcină în județul Constanța, la Horia. Mâine începe uciderea preventivă

Agricultură
După ce ieri, la nivelul județului Constanța au mai fost confirmate alte focare de pestă porcină africană, astăzi, în comuna Horia a mai fost depistat încă unul.
Drept urmare, în cursul zilei de astăzi la sediul Institutiei Prefectului – Județul Constanta, s-a întrunit o nouă ședință a Comitetului Local de Combatere a Bolilor, în care s-a aprobat aplicarea măsurii excepționale de ucidere preventivă a tuturor suinelor din localitatea afectată.
Astfel, începând de mâine, de la ora 8.00, echipele DSVSA împreună cu cele ale IPJ, IJJ, DAJ și APIA vor acționa pe teren pentru punerea în aplicare a deciziei votate în ședință.
Focarele de pestă depistate ieri au vizat cinci exploatatii din Zona Caraulea – Cochirleni (42 de suine), 3 exploatații din Vlahii – Aliman (77 de suine) și o exploatație din Cernavodă (7 suine).
Până în prezent, la nivelul județului Constanța au fost depistate 73 focare în 37 de localități.







