24 ianuarie 1859: Mica Unire sau Unirea Principatelor Române

Cultură
Pe 24 ianuarie, în fiecare an, românii sărbătoresc Mica Unire. Anul acesta, în 2022, sărbătorim 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sau de la Mica Unire, așa cum i-a și rămas numele în istorie.
Mica Unire sau Unirea Principatelor Române a fost primul pas important care a condus către Marea Unire din 1918, atunci când Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul s-au unit cu România.
Pe 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859, Cuza a fost ales și domn în Țara Românească.
Unirea Principatelor (Mica Unire) a avut loc la 24 ianuarie 1859, prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate – la 5 ianuarie 1859 în Moldova şi la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Realizată sub semnul ideilor Revoluției pașoptiste, Unirea Moldovei şi a Țării Românești a reprezentat un obiectiv comun îndeplinit al elitei de pe ambele maluri ale Milcovului. Debutul anului 1859 avea să aducă împlinirea idealului românilor de la sud şi est de Carpaţi.
Unirea Principatelor Române (Mica Unire). Zi liberă din 2016
Colonelul Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite a fost nu doar o personalitate istorică unificatoare, dar şi, la fel de important, una reformatoare.
Reformele lui Cuza au vizat sistemul politic, sistemul sanitar, instituția Poștei, armata, Biserica, învățământul, justiția, fiscalitatea, serviciul vamal etc.
Tot în timpul domniei lui Cuza au fost înființate primele două universități românești: la Iaşi, în 1860 şi la București, în 1864.
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, iar, începând din 2016, această dată a devenit zi liberă nelucrătoare.
Mica Unire s-a realizat când Adunarea Electivă a Țării Românești s-a pronunțat pentru alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza, realizând astfel unirea Țării Românești cu Moldova.
Marea Unire a avut loc în 1918
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În 1859, Conferinţa puterilor garante de la Paris (26 martie-25 august 1859) a recunoscut dubla alegere a lui Cuza ca domn al celor două Principate.
În 4 decembrie 1861 Poarta recunoaşte unirea pe durata domniei lui Cuza
Primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie 1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.







