Actrița Ileana Ploscaru, un simbol al teatrului constănțean, s-a stins din viață

Cultură
Lumea teatrului constănțean este mai săracă de astăzi. Astăzi, în ultima zi a lunii octombrie, actrița Ileana Ploscaru, un simbol al acestei instituții de cultură, ne-a părăsit.
Rudele marii actrițe au postat, pe pagina sa de socializare mesajul privind trecerea la cele veșnice:
Și-a petrecut întreaga sa viață pe scenă, iar în 2016 a devenit Cetățean de onoare al municipiului Constanța și în 2018 Cetățean de onoare al Județului Constanța.
În decursul unei cariere prodigioase, a reprezentat un model, un mentor și un profesor pentru generații întregi de actori ai teatrului constănțean.
Ultimul său mesaj pentru colegi, pentru public, pentru autorități, a fost transmis în martie anul acesta, de Ziua Mondială a Teatrului, cu ocazia Galei Teatrului Constănțean:
„Vă doresc tuturor spectacole multe și frumoase și roluri multe! Sunt cu sufletul alături de voi!
Sunt extraordinar de mândră că avem anul acesta atâtea nominalizări la Premiile UNITER pentru Constanța și le doresc tuturor ca aceste nominalizări să se transforme în premii! Mi se umple sufletul de bucurie când aud atâtea vești bune despre teatrul din Constanța. Mulțumesc și reprezentanților UNITER pentru onoarea pe care ne-o fac venind la Constanța pentru acest eveniment, Gala Teatrului Constănțean. (…)
Dacă e o urare pe care țin neapărat să o fac tuturor oamenilor de teatru și spectatorilor din Constanța este aceea ca în curând să poată să joace și să asiste la spectacole într-un Teatru Național. Constanța merită să aibă un TEATRU NAȚIONAL și aș vrea ca autoritățile să remarce că Dobrogea este singura provincie istorică în care nu există un teatru național. Nu numai ca necesitate strategică, ci și prin meritele sale, teatrul din Constanța merită să se numească NAȚIONAL. Este o mare dorință a mea, pe care o exprim de multă vreme și sper să se îndeplinească cât mai curând.
Primăriei, autorităților le transmit că trebuie SĂ CLĂDEASCĂ un teatru național. Să înțeleagă că dacă vor găsi mijloacele pentru a clădi un teatru nou, el va fi un monument al Constanței, care va dăinui și care va vorbi și despre ei. Să fie un monument cu totul special, cum este, de exemplu, Cazinoul nostru și cum merită artiștii Constanței. Să se gândească doar că o fac pentru orașul nostru!”.
Numeroase mesaje de condoleanțe ale foștilor săi colegi de scenă, a celor care au aprecizt-o și iubit-o au fost postate pe Facebook de la anunțul acestei vești triste:
Dumnezeu să o ierte și să o odihnească pe doamna teatrului constănțean, Ileana Ploscaru!







