Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Alexandru. Ce tradiții și obiceiuri sunt în această zi

Cultură
Astăzi, 30 august, creștinii ortodocși prăznuiesc sărbătoarea Sfântul Alexandru, supranumit și protectorul omenirii. A fost protopop și horepiscop pe vremea Sfântului Mitrofan și primul patriarh al Constantinopolului,.
În calitate de Patriarh, Sfântul Alexandru a dus o luptă extrem de grea cu adepții ereziei ariene și cu filosofii. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, Arie l-a convins pe împăratul Constantin cel Mare să îl oblige pe Alexandru să îl reprimească în comuniune, însă, în ciuda presiunilor, Sfântul Ierarh a refuzat să îl readucă în Biserică și de atunci, se spune, că s-a închis în catedrala Constantinopolului pentru a se ruga.
Potrivit tradiției, în această zi, nu este bine să îți vorbești aproapele de rău.
Din acest motiv este și o zi perfectă pentru a face pace cu persoanele cu care ai avut neînțelegeri sau dispute. Creștinii sunt îndemnați să fie mai milostivi cu cei care nu au o soartă atât de bună.
Persoanele care poartă numele Sfântului Alexandru sunt considerate puternice, ambițioase și neînfricate
De asemenea, în unele zone ale țării bătrânii prepară în special preparate dulci.
Femeile care poartă numele de Alexandra, Alexia sau Sanda nu trebuie să muncească în această zi, să spele hainele cu mâna sau să facă curățenie în gospodărie. Persoanele care poartă numele Sfântului Alexandru sunt considerate puternice, ambițioase și neînfricate.
Un alt îndemn care este adus creștinilor este de a spune rugăciunea Sfântului Alexandru, despre care se spune că este făcătoare de minuni:
“Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limbă filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre!”
Surse: www.antena3.ro
Citește și:







