Comemorare a preotului militar Ioan Popescu la biserica din Topraisar
Cultură
Astăzi, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Topraisar a avut loc comemorarea preotului militar Ioan Popescu, eveniment care s-a desfășurat în cadrul proiectului „Centenarul Unirii în Dobrogea, locul unde începe istoria românilor”.
Evenimentul de comemorare a preotului militar Ioan Popescu a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului – Departamentul Cultural -Educațional, Mănăstirea Dervent, Filiala Constanța a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” și Asociația „Casa Mării Negre/Black Sea House” Constanța.
La slujba de pomenire a luat parte și primarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe. Slujba de pomenire a fost oficiată de preoții Vasile Bobaru (preotul paroh), Mihai Popa și Viorel Popa. De asemenea, a fost prezent și președintele sociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Remus Macovei.
„Peste o jumătate de ceas de la ieșire , un alt obuz de același calibru a izbit turla cea mare, prefăcându-o în ruine”
Un episod mai puțin cunosct din istoria luptelor din Dobrogea, în Primul Război Mondial, este acela al bombardării bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Topraisar.
Tristul eveniment a rămas descris posterității într-un memoriu asupra activității de pe front al preotului militar Ioan Popescu din Bazargic, confesorul Regimentului 40, și consemnat de preotul Eugen Drăgoi în lucrarea „Ierarhi și preoți de seamă la Dunărea de Jos 1864/1989”.
Astfel, în octombrie 1916, preotul militar Ioan Popescu se afla la Topraisar, în linia întâi a frontului, alături de soldați. Pentru că se apropia ziua de duminică, preotul Ioan Popescu a făcut toate demersurile pentru săvârșirea Sfintei Liturghii în biserica satului. Ce a urmat se regăsește în memoriul preotului militar: „După un ceas, în timpul serviciului religios, după citirea Sfintei Evanghelii, dușmanul îndreptându-și tirul artileriei spre biserică, ca punct de reper, lovește cu un obuz de calibru 35 cm drept în fața ușilor bisericii, făcând un zgomot infernal, sfărâmând ușile și o parte din zid, provocând panică chiar în lăcașul Domnului. La îndemnul meu, trupa împreună cu mine am continuat a sta nemișcați până la terminarea slujbei, în șuierăturile și zgomotul explodării obuzelor dușmane, sfârșind în bine ruga sacră și sinistră (…). Peste o jumătate de ceas de la ieșire , un alt obuz de același calibru a izbit turla cea mare, prefăcându-o în ruine”.
