Concurs de Artă Culinară Tradițională la Cumpăna. Turcii, tătarii, aromânii, ruși-lipoveni și românii își prezintă cele mai bune bucate

Cultură
Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna în colaborare cu Uniunea Democrată a Turcilor din România, organizează evenimentul intitulat Conviețuire Interetnică pe plaiuri Dobrogene. Aflat la cea de-a XII-a ediție, evenimentul va debuta duminică, 23 iunie, începând cu ora 10.00, pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv ”Victoria” din Cumpăna.
Reprezentanții turci, tătari, aromâni, ruși-lipoveni și români din localitățile Tulcea, Constanța, Cumpăna, Topraisar, Cogealac, Ghindărești, Beidaud, Tuzla, Lumina, vor prezența o vastă paletă de preparate din bucătăriile tradiționale.
Începând cu ora 11:00 vor evolua reprezentanți ai ansamblurilor folclorice „Boboceii Cumpenei”, „Kardelen”, „Eplis”, „Can Renkler”, „Minicansu” și mulți alții.
De la ora 13.00 se va organiza concursul de lupte tradiționale tătărești – KURES.
Citește și:
Etniile din Dobrogea s-au reunit la Cumpăna într-o manifestare multiculturală și gastronomică







