Concurs de pescuit și gastronomic, dar și de spectacole, în acest week-end la Hârșova, Topalu și Crucea

Cultură
Timp de trei zile, în trei localități diferite, la Hârșova, Topalu și Crucea vor avea loc competiții sportive, gastronomice, dar și concerte și recitaluri susținute de artiști locali și nu numai.
Evenimentul face parte din proiectul „Organizare eveniment de promovare a valorilor locale și a consumului de pește în orașul Hârșova”, și este finanțat în cadrul Programului Operațional Pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 și ale Fondului European pentru pescuit și afaceri maritime 2014-2020, obiectiv specific 1 – Promovarea produselor și a consumului de pește, promovarea patrimoniului cultural local și a bunăstării sociale a Orașului Hârșova, Măsura 3 „Promovarea bunăstării sociale și a patrimoniului cultural în zonele de pescuit, inclusiv promovarea pescuitului”.







