Concursul de Kureș – Lupte tătărești tradiționale, desfășurat la Medgidia, și-a desemnat câștigătorii

Cultură
Ieri, Primăria Municipiului Medgidia, în colaborare cu Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din Romania (UDTTMR) a organizat, în cadrul Festivalului de Jocuri și Reconstituiri Istorice – DAPYX 2019, concursul de Kureș – Lupte tătărești tradiționale.
Competiția, care a a adunat zeci de participanți a fost câștigată de trei dintre cei mai puternici. Astfel, premiile au fost acordate următorilor participanți: Ibram Levent – Categoria „Tineret”, Apas Elvis – categoria „Localnici”, Gelil Denis Tăuraș – categoria „Open”.
De organizarea acestei manifestări s-a ocupat reprezentantul UDTTMR Medgidia, Arslan Ozgun. „Am ales să organizăm acest concurs de lupte tătărești în cadrul Festivalului DAPYX pentru că atât în istoria tătară, cât și în istoria dobrogeană, luptele au o semnificație deosebită, iar noi încercăm ca această tradiție să nu se piardă. În trecut, kureșul se ținea și în alte momente marcante din viața tătătarilor, cum ar fi la nunți, botezuri sau alte petreceri la care se adunau membrii comunității, ocazie cu care pehlivanii își măsurau puterile și își arătau bărbăția”, a declarat Arslan Ozgun.
Sursă foto: Festivalul Dapyx Medgidia
Citește și:







