Constanța petrece în acest week-end prin dans și cântec tradițional. Programul complet al evenimentului desfășurat în parcarea din zona Plajei Modern

Cultură
Lupii lui Calancea, Loredana, Taraful Rutenilor, Damian Drăghici, Andra, Ionuț Galani, Taraful de la Vărbilău, Taraful Ionel Tudorache, Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase cântă la Constanţa, la sfârşitul acestei săptămâni, într-un eveniment organizat de Primărie, la care intrarea este liberă.
În perioada 2 – 4 septembrie 2022, parcarea din dreptul Plajei Modern se transformă într-un imens ring de dans, cu muzică tradițională românească. Evenimentul „Constanța petrece” este organizat de Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, iar accesul este liber.
Astfel, constănțenii, dar și turiștii aflați în vacanță pe litoral vor petrece trei zile și trei nopți, în compania a zeci de artiști și dansatori care vor urca pe scenă, începând cu ora 17.00. Seria concertelor tradiționale în aer liber este deschisă vineri, 2 septembrie, de Lupii lui Calancea, Taraful de la Vărbilău, Taraful Ionel Tudorache, Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase.
Sâmbătă, 3 septembrie, îndrăgita Loredana, Taraful Rutenilor, Marius Mihalache & Band și Raluca & Proiectul Balcanik vor încinge scena și ringul de dans, iar marea distracție se încheie duminică, 4 septembrie, cu Andra, Damian Drăghici și Ionuț Galani.
Vor completa atmosfera de sărbătoare Ansamblurile Elpis, Iholu, Brâulețul, Plai de Dor, Izvorașul Dobrogean, Luminițe Dobrogene, Armânamea, Flori Dobrogene, Galuboe More, Nairi, Can Renkler, Fidanlar, Mirela Pană și Cabaret Unique.
Invitați speciali vor fi Mircea Dinescu și Hari Gromoșteanu, iar prezentatorul evenimentului este Ionuț Dulgheriu.

Constanța petrece







