Credincioșii musulmani sărbătoresc, începând de miercuri, Kurban Bayram

Cultură
Timp de patru zile în perioada 28 iunie si 2 iulie 2023, musulmanii din întreaga lume sărbătoresc Kurban Bayram (sărbătoarea sacrificiului).
Cunoscută în tradiţia islamică şi sub denumirea de sărbătoarea a sacrificiului, Kurban Bayramul este marcat în luna Zilhigge, ultima din calendarul islamic.
Aceasta mare sărbătoare comemorează, anual, gestul religios al Profetului Ibrahim, care a vrut sa-şi sacrifice fiul ca semn al dragostei faţa de Allah.
Kurban Bayram-ul este sărbătorit timp de patru zile în care se merge în vizită la rude și prieteni și se primesc oaspeți. În aceste zile de sărbătoare au loc și pelerinajele la Mecca și Medina.
Potrivit tradiţiei islamice în cele patru zile de Kurban Bayram credincioşii au obligaţia să sacrifice un batal, o oaie sau o vită. Sacrificiul constă în tăierea unui animal în zilele de sărbătoare a ofrandei, cu intenţia de respectare a cultului, pentru apropierea de Allah. Carnea astfel obţinută de la animalul sacrificat se împarte în trei părţi, astfel: prima parte va fi consumată de familia sa, a doua parte este dăruită prietenilor şi cunoscuţilor, iar a treia parte este oferită persoanelor cu posibilităţi materiale reduse.
Și de Ramazan Bayram, si de Kurban Bayram, musulmanii merg în vizită la rude şi prieteni şi se primesc oaspeți la rândul lor.
Sursă foto: Ilustrativ (Photo by ekrem osmanoglu on Unsplash)







