„Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca” și „Sărbătoarea borșului de pește din Delta Dunării Crișan” îi așteaptă pe turiști la început de septembrie

Cultură
Se anunță un început de septembrie plin de veselie în Delta Dunării. Ultima zi din luna august și prima zi a lunii septembrie îi așteaptă pe turiști la Jurilovca la Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca, iar în următorul week-end, între 7-8 septembrie are loc „Sărbătoarea borșului de pește din Delta Dunării Crișan, ediția I”, unde ne vom bucura de mâncăruri tradiționale deltaice, concursuri gastronomice și multă voie bună.
Cea de-a doua ediție a Festivalului Borșului Lipovenesc de Jurilovca (31 august – 1 septembrie 2019) este pe cale să înceapă.
Proiectul festivalului este finanțat prin Programul Operațional pentru Pescuit și Afaceri Maritime 2014-2020 (valoare finanțare nerambursabilă – 966,450.00 lei cu TVA), prin Măsura 3 „Promovarea bunăstării sociale, a inovarii și a patrimoniului cultural al zonei” din cadrul implementării strategiei de dezvoltare locală a Asociației – Grup Local pentru Pescărie Durabilă în Delta Dunării, beneficiar fiind Comuna Jurilovca.

„Deja la nivel național se știe că la Jurilovca se pregătește cel mai bun borș de pește dar și în cantitatea cea mai mare, ținând cont că, în anul 2018, am pus la dispoziția participanților un număr de 20.000 de porții. Anul acesta, vom avea 30.000 de porții pregătite, determinat și de faptul că se organizează excursii pe pachete pe traseul București-Jurilovca, tocmai pentru a participa la acest eveniment. Vorbim de 5 tone și jumătate de pește și nu vorbim de pește de import, ci de achiziție de pește din zonele noastre. La acestea se adaugă și 35 de standuri numai cu produse alimentare“, a declarat ieri primarul Eugen Ion.
Proiectul „Festivalul Borșului Lipovenesc de Jurilovca” privește organizarea a trei ediții ale Festivalului, precum și publicarea și distribuirea unei Cărți de bucate bilingvă cu rețete tradiționale din gastronomia deltaică în câte 500 de exemplare la fiecare ediție.
Programul artistic din acest an al festivalului cuprinde recitaluri susținute de Lidia Buble, Andra, Radu Captari, Valentin Sanfira, Georgiana Mariana Chiriță, alături de ansambluri locale lipovenești.
Și în primul week-end plin din luna septembrie turiștii sunt așteptați la „Sărbătoarea borșului de pește din Delta Dunării Crișan, ediția I”, unde aceștia se vor putea bucura de mâncăruri tradiționale deltaice, concursuri gastronomice și multă voie bună.







