(Foto) S-a deschis Orășelul Copiilor în comuna Cumpăna

Cultură
Seara trecută, autoritățile locale din Cumpăna au deschis oficial pentru prima dată Orășelul Copiilor în comună, care se va desfăsura pe Stadionul Central de pe strada Dacia.
Primăria și Consiliul Local Cumpăna organizează în perioada 6 decembrie 2019 – 7 ianuarie 2020, prima ediție a Orășelului Copiilor în comuna Cumpăna.
Atmosfera Crăciunului aduce bucurie și amintește tuturor de anii copilăriei, de emoția așteptării împodobirii bradului. Crăciunul este așteptat cu mare entuziasm de toată lumea, indiferent de vârstă.
În toată această perioadă, în zilele de vineri, sâmbăta și duminică, începand cu ora 17.00, tărâmul magic al Crăciunului își deschide porţile pentru copii, părinți şi bunici cu un spectacol intitulat „Crăciun Magic în Cumpăna”.
Programul constă în teatru de păpuși, animații, jocuri, momente de magie, animație cu mascote și personaje foarte îndrăgite de copii precum și multe alte surprize.






